Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:53 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant în județul Tulcea! Polițist accidentat intenționat de un șofer beat și fără permis! Suspectul, reținut

ro

08 Sep, 2024 15:35 854 Marime text
Foto CU ROL ILUSTRATIV: ZIUA de ConstanțaUn polițist din cadrul IPJ Tulcea a fost rănit sâmbătă, 6 septembrie 2024 de un șofer beat și fără permis. Ulterior, suspectul a fugit de la fața locului.  Potrivit IPJ Tulcea, la data de 6 septembrie 2024, ora 19.54, Serviciul Rutier Tulcea a fost sesizat cu privire la faptul că un polițist, în timp ce se afla în serviciu, cu autospeciala inscripționată, ar fi fost accidentat de un autoturism, condus de un bărbat, de 22 de ani, care, ulterior a părăsit locul accidentului. 

„Din primele verificări a rezultat că echipajul de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Măcin, întrucât existau indicii că autoturismul în cauză are valabilitatea plăcuțelor cu numărul provizoriu expirată și deținătorul autoturismului nu deține permis de conducere, a efectuat semnal acustic și luminos de oprire.

Inițial, autoturismul în cauză a oprit pe sensul opus de deplasare în afara carosabilului, iar când polițistul a coborât din autospecială, conducătorul autoturismului s-a pus în mișcare și, întrucât polițistul nu a avut timpul suficient să se retragă în autospecială, a fost luat pe capota motor a autoturismului și  proiectat pe carosabil, suferind leziuni și contuzii la membrele superioare și inferioare“ - au precizat reprezentanții IPj Tulcea.


Polițistul a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la o unitate medicală, pentru investigații.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă formată din polițiștii Poliției Orașului Macin, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic.

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, a fost identificat și depistat bărbatul de 22 de ani. Acesta a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor.

Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și cu aparatul pentru depistarea substanțelor pshioactive, rezultatul fiind negativ.

La data de 6 septembrie 2024, în urma administrării probatoriului, față bărbatul cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de ultraj, conducerea unui autoturism neînmatriculat şi conducerea unui autoturism fără permis de conducere, procurorul a dispus prin ordonanță reţinerea, pentru 24 de ore. Astăzi, 7 septembrie 2024, suspectul a fost prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Instanța a dispus arestarea suspectului pentru 30 de zile“ - au mai menționat reprezentanții IPJ Tulcea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii