Caz șocant într-un liceu! Profesoară atacată cu un cuțit, de un elev, în timpul orei
Caz șocant într-un liceu! Profesoară atacată cu un cuțit, de un elev, în timpul orei
05 Apr, 2023 14:13
ZIUA de Constanta
1715
Marime text
O profesoară de la un liceu din Sectorul 4 a fost agresată în timpul orei de un elev, cu un cuţit, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, agresorul este elev în clasa a X-a, de la Liceul Ion Creangă. La începutul orei de japoneză, fără un motiv aparent, a înţepat-o pe profesoară în zona gâtului. Elevul, de 16 ani, nu era cunoscut ca un copil problemă sau agresiv.
Aceleaşi surse au precizat, pentru AGERPRES, că rana pare superficială, iar victima este conştientă şi primeşte îngrijiri medicale.
"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia poliţiştilor. În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la faţa locului s-au deplasat şi echipaje medicale", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii