Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:17 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a declarat în faţa judecătorilor Nicuşor Constantinescu, de la Palatul de Justiţie, la Spitalul din Constanţa (galerie foto + video)

ro

09 Jun, 2016 00:00 2880 Marime text


Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost adus, ieri, la Palatul de Justiţie din Constanţa. După cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, a ajuns tot cu ambulanţa.
 
„Foarte rău mă simt! Am venit cu dricul“, a spus Constantinescu, la intrarea în instanţă.
 
Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, din Curtea de Apel Constanţa, şi Iulia Cezara Suciu, judecător al Tribunalului Constanţa, au redeschis ieri două dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, şi anume: cel al Centrului Militar Zonal Constanţa şi cel al fundaţiilor Thalia şi Fantasio.
 
În cauza privind Centrul Militar Zonal, reamintim că Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 3,6 ani de închisoare cu executare, de Iulia Cezara Suciu.  Apoi, în dosarul privind fundaţiile Thalia şi Fantasio, Constantinescu a fost deferit Justiţiei alături de Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi actual producător general al TVR, Carmen Florentina Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia, şi fundaţiile Thalia şi Fantasio.

Un nou avocat în dosarul CMZ

Încă de la începerea şedinţei de judecată, Nicuşor Constantinescu a fost asistat de un medic.
 
Constantinescu a angajat un avocat, pe Nicolae Mihălică, care a declarat în faţa judecătorilor că a fost angajat în dimineaţa respectivă şi că nu cunoaşte nimic din acest dosar. Prin urmare, a solicitat un termen pentru a se pregăti, precizând că este vorba de „un termen de bun-simţ”. Solicitarea i-a fost respinsă.
 
„Am reziliat contractul cu avocatul Marius Mocanu pentru că i s-au respins toate cererile. Am angajat acum cinci minute un avocat. Este absurd să vorbiţi despre o dezbatere finală“, a spus Constantinescu.

Declaraţia parţială a preşedintelui suspendat al CJC

Nicuşor Constantinescu a solicitat să dea declaraţie, solicitare care s-a admis. Astfel, preşedintele suspendat al CJC a făcut o parte din declaraţie.
 
„În noiembrie 2013 am primit o citaţie de la DNA Constanţa, iar avocatul meu din acel moment, Marius Mocanu, s-a prezentat la DNA şi i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile de abuz în serviciu. Domnul avocat le-a spus anchetatorilor că sunt suspect de cancer, în urma demarării procedurilor privind protezarea totală a şoldului drept, şi le-a solicitat anchetatorilor amânarea citării mele, pentru a se efectua aceste investigaţii medicale.

 
În data de 14 ianuarie 2014, mi s-a înscenat, de fapt, o tentativă de luare de mită. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece eu am ieşit din CJC şi atunci au avut loc evenimentele de la Consiliu şi am fost agresat“, a spus preşedintele suspendat al CJC.

Nicuşor Constantinescu a fost internat

Medicul care l-a asistat în sala de judecată le-a propus magistraţilor să îl ducă pe fostul şef CJC la Spitalul Judeţean Constanţa pentru a-l stabiliza din punct de vedere medical, întrucât avea tensiunea de 25 cu 14. Procurorul DNA Andrei Bodean a spus că nu se poate opune propunerilor medicilor şi a solicitat ca dezbaterile să fie continuate fără Constantinescu.
 
În final, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au suspendat şedinţa de judecată, pentru ca fostul şef CJC să se deplaseze la Spitalul Judeţean Constanţa. Judecătorii constănţeni au spus că, dacă este posibilă stabilizarea din punct de vedere medical, vor continua dezbaterile.
 
Acest lucru nu a mai fost posibil, întrucât Nicuşor Constantinescu a fost internat la Secția de Cardiologie de la Spitalul Județean Constanța, sub îngrijirea șefului de secție Irinel Raluca Parepa.

Constantinescu a rămas internat peste noapte. 
Pronunţarea a fost stabilită pentru data de 22 iunie, pentru a se avea în vedere excepţia invocată la Curtea Constituţională a României.














Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii