Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:54 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a făcut prefectul nou-instalat Referendumul lui Tusac, „suspendat de drept"

ro

17 May, 2012 01:25 1750 Marime text
„Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa a atacat în instanţă toate hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Mangalia în şedinţa din 27 aprilie 2012, iar printre acestea se află şi cea privind organizarea referendumului"

Varianta referendumului de la Mangalia organizat în ziua alegerilor locale pare să fi picat, cel puţin momentan. În cursul zilei de ieri, la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, a fost înregistrat dosarul în care Prefectul Judeţului Constanţa a atacat, printre altele, HCL Mangalia privind organizarea referendumului. Potrivit Constituţiei României, actul consiliului judeţean, local sau al primarului atacate de prefect este „suspendat de drept". Facem de la bun început precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere şi din partea primarului Mangaliei, Claudiu Mihai Tusac, însă acest lucru nu a fost posibil.

Aşa cum precizam anterior, ieri, la Tribunalul Constanţa s-a înregistrat dosarul cu numărul 5759/118/2012, în care părţi sunt Prefectul Judeţului Constanţa, în calitate de reclamant, respectiv Municipiul Mangalia şi Consiliul Local al Municipiului Mangalia, în calitate de pârâţi. Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act administrativ", iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 20 iunie. Contactat telefonic, prefectul judeţului Constanţa, Bogdan Huţucă, ne-a declarat că „este vorba despre o acţiune în instanţă legată de o şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Mangalia pe care s-au aflat 15 puncte pe ordinea de zi". Ulterior, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Georgiana Elena Anghel, ne-a precizat că „Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa a atacat în instanţă toate hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Mangalia în şedinţa din 27 aprilie 2012, iar printre acestea se află şi cea privind organizarea referendumului".

Hotărâri vizate de acţiune

Surse judiciare au precizat că acţiunea înregistrată ieri la instanţă de prefectul judeţului ar viza Hotărârile Consiliului Local Mangalia din 27.04.2012 cu numerele de la 26 la 45, iar printre acestea aflându-se şi HCL Mangalia 39/27.04.2012. Mai exact, documentul cu pricina stabilea faptul că pe data de 10 iunie 2012 ar urma să fie organizat referendumul privind rezilierea contractului dintre municipalitatea mangaliotă şi societatea Callatis Therm SA, care se ocupă de distribuirea agentului termic în Mangalia. În Constituţia României, la Capitolul V, Secţiunea 1, articolul 123 alineatul 5 se arată că „Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept". În aceste condiţii, se pare că, cel puţin deocamdată, referendumul de la Mangalia ar fi suspendat de drept. Suspendarea ar fi valabilă până pe data de 20 iunie, când s-a stabilit primul termen de judecată. Totuşi, Primăria Mangalia ar putea solicita preschimbarea termenului de judecată, iar dacă solicitarea va fi admisă de instanţă, procesul s-ar putea judeca mai repede, iar litigiul ar putea fi tranşat înaintea datei stabilite iniţial pentru desfăşurarea referendumului. Aşa cum am menţionat anterior, primarul Tusac nu a putut fi contactat pentru exprimarea punctului de vedere în legătură cu suspendarea referendumului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii