Ce note au luat la testarea scrisă viitori şefi ai instanţelor din Constanţa
Ce note au luat la testarea scrisă viitori şefi ai instanţelor din Constanţa
07 Dec, 2012 00:00
ZIUA de Constanta
2988
Marime text
La
sediul Institutului Naţional al Magistraturii se continuă testarea
judecătorilor care doresc numirea în funcţii de conducere. Astfel,
conform datelor oficiale puse la dispoziţie de INS,
lista privind rezultatele obţinute de candidaţii judecători din
Constanţa la testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi
resursele umane, probă desfăşurată la data de 2 decembrie, este deschisă
de Claudia
- Ionela Bojin, care doreşte postul de vicepreşedinte al aceleiaşi
instanţe. Institutul Naţional al Magistraturii arată că Bojin a primit
nota 7,60. Mai departe, actualul preşedinte al Tribunalului Constanţa,
Vasile
Cărbune Cosac, ce doreşte păstrarea funcţiei, a luat 8,80. Gheorghe
Viorel Teodor, actual vicepreşedinte al tribunalului, a primit nota
9.00, iar Adriana Ispas, vicepreşedinte al Curţii de Apel, aspirant la
postul de
preşedinte al instanţei a primit nota 8.00. INS mai informează că
actualul preşedinte al curţii, Gabriel Sandu Lefter a fost notat cu
7.80, iar Adi Gabriel Stăncioiu, de la Judecătoria Hârşova, care
ţinteşte
şefia Judecătoriei Medgidia a primit nota 6.80.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii