Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:58 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spun ofiţerii de la Anticorupţie Administrator de firmă, trimis în judecată pentru luare de mită

ro

26 Nov, 2012 00:16 3185 Marime text
administrator -sigla-DGA.jpgPrins în flagrant în timp ce primea bani pentru eliberarea unei adeverinţe necesare la dosarul de pensionare, Viorel Dărăban a fost trimis în judecată. Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa susţin că inculpatul nu este la prima infracţiune de acest gen, el fiind prins în flagrant în luna iunie, în urma unui denunţ, când primea suma de 300 de lei de la o altă persoană în schimbul eliberării unei adeverinţe în acelaşi scop, dosarul penal fiind înregistrat la aceeaşi unitate de Parchet.

Viorel Dărăban, administratorul firmei Euroarhive, va fi judecat de Tribunalul Constanţa pentru luare de mită. Concret, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa susţin că l-au prins în flagrant, la data de 12 noiembrie, pe cel mai sus precizat în timp ce primea suma de 500 de lei în schimbul eliberării unei adeverinţe necesare pentru completarea dosarului de pensionare. În fapt, la începutul lunii noiembrie, denunţătoarea a luat legătura cu inculpatul pentru a-i elibera o adeverinţă care să ateste plata contribuţiilor sale către bugetul de stat în perioada lucrată la I.A.S. Bărăganu, ale cărei arhive au fost preluate de către societatea mai sus precizată. Cu această ocazie, susţin ofiţerii de la Anticorupţie, Dărăban i-ar fi comunicat că eliberarea adeverinţei costă 500 de lei. Ulterior, femeia a depus un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi, sub coordonarea procurorului desemnat, l-au prins în flagrant pe Viorel Dărăban în timp ce primea suma de 500 de lei de la denunţătoare. Firma Euroarhive are ca obiect de activitate arhivarea evidenţelor financiar-contabile ale societăţilor comerciale aflate în stare de insolvenţă, lichidare sau faliment. Primul termen în acest dosar a fost stabilit pentru data de 23 ianuarie 2013.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii