Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:03 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cea mai mare cantitate de falsuri confiscata a fost distrusa ieri la Medgidia

ro

05 Oct, 2004 00:00 912 Marime text

S-au deschis lucrarile Conferintei Internationale pentru Combaterea Contrafacerilor

In prezent peste 42 de milioane de produse care circula in lume sunt declarate a fi falsuri * Romania este, din punctul de vedere al specialistilor in combaterea evaziunii fiscale, spatiu de tranzit a marfurilor falsificate dinspre tarile asiatice catre centru Europei * Autoritatile locale si centrale au demarat ieri la Medgidia o actiune de distrugere a 127.000 de perechi de pantofi sport confiscate anul trecut de lucratorii vamali din Constanta * Marfa purta simbolurile producatorilor de marca Puma si Reebok * Thomas Ehmer, director in cadrul firmei producatoare Puma Ag Germania a declarat ca este cea mai mare cantitate de marfa falsificata inregistrata in ultimii 10 ani in Europa

Compania Nationala "Imprimeria Nationala"-SA si Fundatia Romana pentru Promovarea Dezvoltarii Comunitatilor Locale, impreuna cu Alianta Romana pentru Combaterea Contrafacerilor au deschis in cursul zilei de ieri lucrarile Conferintei Internationale pentru Combaterea Contrafacerilor, aflata la cea de a doua editie. Evenimentul se va derula in perioada 4-6 octombrie, in Sala de Conferinte a Hotelului Bulevard din Constanta, propunandu-si sa reuneasca reprezentantii principalelor institutii, autoritati si organizatii non-guvernamentale romanesti implicate in lupta contrafacerilor. Tematica evenimentului care se deruleaza in acest inceput de saptamana se intituleaza "Tiparul de securitate si impactul acestuia in combaterea contrafacerilor". Moderatorul lucrarilor, Sorin Rosca Stanescu, directorul general al Grupului de Presa ZIUA, parte activa a Fundatiei Romane pentru Promovarea Dezvoltarii Comunitatilor Locale, in cuvantul de deschidere a conferintei a declarat: "Combaterea contrafacerilor si a evaziunii fiscale este o tema fierbinte, de actualitate. Viteza cu care se multiplica acest fenomen al contrafacerilor este atat de mare incat statisticile cere vor fi prezentate azi aici sunt deja eronate". In prezent, au fost inregistrate 42 de milioane de produse falsificate. Pe masura ce sistemul infractional devine mai sofisticat, existand metode tehnice de reproducere cat mai fidela dupa original, este firesc ca cei care lupta impotriva acestui fenomen al contrafacerilor sa beneficieze de specialisti si utilaje la fel de performante. Orice lansare pe piata de desfacere a unei tari a produselor falsificate este insotita de eludarea legilor vamale, evaziune fiscala si chiar crima organizata. Prezent la eveniment, Ioan Nicolescu, secretar general in cadrul Ministerului Finantelor Publice a precizat ca ministerul este implicat direct in scoaterea la suprafata a fraudelor generate in economia subterana care afecteaza bugetul de stat. Flagelul evaziunii fiscale si circulatiei produselor contrafacute nu este specific doar tarii noastre, aici existand o restransa activitate ilegala in productia falsurilor, ci mai degraba un spatiu de tranzit dinspre tarile asiatice. Acesta a tinut sa accentueze asupra importantei atributiunilor Autoritatii Nationale a Vamilor, care actionand chiar la frontiera tarii devine primul obstacol in calea evazionistilor in eludarea legilor romanesti aliniate la cele ale Uniunii Europene. Dupa institutia vamala urmeaza celelalte organe de control ale statului cumulate cu eforturile CN "Imprimeria Nationala" care intervin in combaterea evaziunii fiscale. La randul sau, presedintele REACT Romania, Gabriel Turcu, totodata si mandatarul companiilor care lupta impotriva eradicarii contrafacerilor a declarat ca nu s-ar fi putut organiza nici o actiune in acest context fara ajutorul institutiilor abilitate si a organizatiilor non-guvernamentale din tara. Acesta a catalogat judetul Constanta drept cel mai mare teritoriu de lupta, fiind si poarta de intrare dinspre est spre continentul european. Peste 80% dintre cazurile de introducere pe teritoriul Romaniei a marfurilor falsificate sunt inregistrate in Portul Constanta. "Va trebui sa intelegem anumite aspecte privind conexiunea reala intre contrafaceri cu alte domenii: crima organizata, spalare de bani etc.", a afirmat Gabriel Turcu. "Potrivit ultimelor statistici, rata de crestere anuala a bunurilor contrafacute si piratate confiscate la granitele tarilor membre ale UE a ajuns la 300%, in cazul contrafacerilor si la 15.000%, in domeniul pirateriei", a declarat ieri Dan Docan, directorul general al CN "Imprimeria Nationala"-SA. Circa 8% din cifra mondiala de afaceri implica bauturi contrafacute. Din aceasta cauza economia Europei pierde in fiecare an 450 de milioane de dolari din cauza pietei negre. Produsele alimentare, bauturile alcoolice si medicamentele au fost contrafacute intr-o cantitate de 4%. Un segment mare, 40 de milioane de bunuri piratate, este ocupat de CD-uri, DVD-uri, jocuri pe calculator si filme. Trebuie adaugat ca bunurile contrafacute si piratate reprezinta intre 5si 9% din comertul mondial. Contrafacerile au pagubit companiile europene cu sume intre 400 si 800 milioane de euro pe piata interna si 2 miliarde de euro in afara granitelor UE.

Reactia autoritatilor vizavi de marfurile contrafacute

In prima zi a lucrarilor Conferintei Internationale pentru Combaterea Contrafacerilor a fost prezent si Thomas Ehmer, director in cadrul firmei producatoare Puma Ag Germania. Prezenta acestuia la eveniment s-a justificat datorita unei actiuni organizate de catre Compania Nationala "Imprimeria Nationala"-SA si Fundatia Romana pentru Promovarea Dezvoltarii Comunitatilor Locale, impreuna cu Alianta Romana pentru Combaterea Contrafacerilor, in colaborare cu autoritatile locale si centrale. Actiunea a constat in distrugerea a 127.000 de perechi de pantofi sport, purtand simbolurile marcilor Reebok si Puma. Marfa contrafacuta a fost confiscata in cursul anului trecut de catre lucratorii vamali constanteni. Este vorba de 77 de tone de incaltaminte abandonata in Portul Constanta de catre o firma chineza, care apoi a ramas in custodia Directiei Regionale Vamale din teritoriu pentru o perioada de 150 de zile, preluata in final de catre Directia Generala a Finantelor Publice. In urma corespondentei cu firmele producatoare s-a decis ca intreaga cantitate sa nu fie donata, ci distrusa. Prin urmare, ieri dupa-amiaza, in incinta fabricii de ciment Lafarge Romcim SA-punctul de la Medgidia, primele patru tone au facut obiectul actiunii de distrugere, in prezenta lui Thomas Ehmer si a ministrului delegat al Autoritatii Nationale pentru Control, Ionel Blanculescu. Cei doi au apasat butonul de pornire al instalatiei de tocare in care au fost incarcate pe rand cutiile cu incaltaminte, urmand apoi ca deseurile rezultate sa fie incinerate. Blanculescu a tinut sa accentueze asupra faptului ca distrugerea acestor marfuri, ca si a tuturor celor declarate ca fiind falsuri, este modul autoritatilor de a demonstra felul in care este tratata incalcarea de catre evazionisti a drepturilor de proprietate industriala si a celor de autor. In acest sens, ministrul ANC a mentionat ca in circa doua saptamani va prezenta Guvernului un proiect privind modificarea cuantumurilor sanctiunilor si pedepselor pentru nerespectarea drepturilor de autor, a drepturilor de proprietate industriala si a pirateriei potrivit legislatiei actuale. Blanculescu va propune sanctiuni de sute si miliarde de lei, precum si pedepse privative de libertate. Thomas Ehmer, director in cadrul firmei producatoare Puma Ag Germania, a declarat cu ocazia acestui eveniment ca lupta producatorilor marfurilor de produse de marca impotriva combaterii fenomenului contrafacerilor este sprijinita de catre autoritatile tarilor in care producatorii care detin marcile consacrate isi desfasoara activitatea, mai ales ca in ultimul timp produsele falsificate au un nivel de calitate din ce in ce mai bun. Castigul evazionistilor provine insa din diferentele de costuri care rezulta din introducerea elementelor de identificare a marcii si a marketingului, pe care falsificatorii nu le suporta. Thomas Ehmer a afirmat ca din punctul sau de vedere marfa confiscata de lucratorii vamali constanteni purtand simbolurile Puma si Reebok reprezinta cea mai mare cantitate sub acest statut inregistrata in ultimii 10 ani in Europa.Lucrarile Conferintei Internationale pentru Combaterea Contrafacerilor vor continua astazi in prezenta invitatilor de la Imprimeria Nationala a Frantei si a reprezentantilor firmelor participante la eveniment, angajate in lupta cu contrafacerile si evaziunea fiscala.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii