Cel mai bogat din Regiunea Sud-Est. Află denumirile lojelor Judeţul Constanţa ocupă locul doi, la nivel naţional, în organizaţii masonice
Cel mai bogat din Regiunea Sud-Est. Află denumirile lojelor: Judeţul Constanţa ocupă locul doi, la nivel naţional,Cea mai „aglomerată" este Regiunea Bucureşti - Ilfov, unde există 162 de organizaţii masonice, asta în timp ce în Alba sunt patru astfel de organizaţii, zece în Braşov, câte două în Covasna şi Harghita, cinci în Mureş, şi şapte în Sibiu. În Bacău şi în Neamţ sunt câte trei organizaţii masonice, câte una în Botoşani şi Suceava, cinci în Vaslui şi 11 în Iaşi. Mai departe, la nivelul Bihorului există o singură organizaţie masonică, trei în Bistriţa Năsăud, patru în Cluj, una în Satu Mare, cinci în Maramureş şi două în Sălaj. În Brăila masonii se întâlnesc în cadrul a patru organizaţii. Asta în timp ce buzoienii au, oficial, doar o organizaţie masonică. Judeţul Constanţa se mândreşte cu 20 de astfel de organizaţii, fiind astfel ocupantul primului loc la nivelul Regiunii de Sud-Est a României. Lista lojelor masonice constănţene este deschisă de Sfânul Andrei şi continuată de Steaua, Cavalerii Dobrogei, Ovidius, Farul Ospitalier, Steaua Sudului, Marea Neagră, Minerva, Anghel Saligny, Pitagora, Maeştrii Tomitani, Tomis, Adonai, Demnitatea Pontică, Colosseum, Glykon, Uzun Hasan, Adoniram, Cavalerii de Mangalia şi Cavalerii lui Mircea. La nivelul judeţului Galaţi sunt înregistrate patru organizaţii masonice, două în Tulcea şi în Vrancea, şase în Argeş, două în Călăraşi, câte una în Dâmboviţa şi Giurgiu, două în Ialomiţa, cinci în Prahova şi una în Teleorman. În judeţul Dolj sunt, potrivit datelor noastre, patru organizaţii masonice, una în Gorj, patru în Mehedinţi, cinci în Olt, patru în Vâlcea, două în Arad, trei în Caraş Severin, patru în Hunedoara şi 14 în Timiş.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Ady 07 Jan, 2013 22:49 Da de Loja Pike de ce nu ati enumerat-o, sau nu intra la asa ceva?