Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:16 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cereale comercializate cu facturi completate in fals

ro

09 Feb, 2005 00:00 1386 Marime text

Firma constanteana "Oltifex Aliment" a prejudiciat bugetul de stat cu 4,4 miliarde de lei, rerezentand taxa pe valoarea adaugata si impozitul pe profit datorate bugetului de stat in perioada 2002-2004 * Administratorii firmei au comercializat cantitati substantiale de cereale, introducand in contabilitate facturi de aprovizionare care nu apartineau societatilor trecute la rubrica furnizor * Marfurile proveneau din alte surse, probabil de pe piata neagra, insa in contabilitatea firmei apareau ca provenind de la furnizori traditionali # Comisarii Garzii Financiare au intrat pe fir la inceputul acestui an, iar seful institutiei de control, Cornel Garimovici, a initiat o corespondenta amanuntita cu furnizorii de documente cu regim special, Oficiul Registrului Comertului si sectiile teritoriale ale Garzii din Calarasi si Braila * In urma celor constatate, Garda Financiara a confiscat suma de 12.245.685.405 lei, reprezentand contravaloarea cerealelor comercializate fara documente legale de provenienta * Administratorii Draghici si Cobzaru s-au ales cu o sesizare penala

Intreaga afacere a inceput in anul 2002, cand Elena Draghici, domiciliata in comuna Nicolae Balcescu si Cobzaru Marian, domiciliat in Constanta, in calitate de administratori ai SC Oltifex Aliment SRL Constanta, au aprovizionat punctul de lucru al societatii, din strada Poporului cu o cantitate de 267,7 tone de floarea soarelui si 33,4 tone de porumb. Cei doi au inregistrat in contabilitatea societatii facturi corespunzatoare, emise de furnizori consacrati din judetele Braila si Calarasi. In anul 2003, societatea s-a aprovizionat cu 806, 255 tone de floarea soarelui si 13,974 tone de porumb, iar in 2004 cu 530, 073 tone floarea soarelui, 376, 830 tone de porumb si 38,940 tone de orez de consum. La inceputul acestui an, comisarii Garzii Financiare Constanta au efectuat un control la sediul social al Oltifex Aliment SRL. Cateva neconcordante existente in actele contabile, le-au atras acestora atentia asupra unor posibile incalcari ale legii in privinta facturilor de aprovizionare. Pe cale de consecinta, comisarul-sef Cornel Garimovici a dispus intocmirea unor adrese catre Oficiul Registrului Comertului Constanta, catre sectiile Garzii Financiare din Braila si Calarasi, precum si catre furnizorii de documente cu regim special. In urma corespondentei, s-a stabilit ca facturile de aprovizionare inregistrate in contabilitatea Oltifex Aliment SRL nu apartin societatilor care erau trecute la rubrica furnizor. Totodata, comisarii Garzii Financiare au stabilit ca intreaga cantitate de cereale care figura in facturile neconforme prevederilor legale a fost comercializata catre diferiti clienti, contra sumei de 12,245 miliarde de lei. In urma acestor tranzactii, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 4,4 miliarde de lei, provenind din calculul TVA-ului de plata si al impozitului pe venit. In urma celor constatate, Garda Financiara a confiscat suma de 12.245.685.405 lei, reprezentand contravaloarea cerealelor comercializate fara documente legale de provenienta. Mai mult, comisarii au intocmit procese-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor si au inaintat Parchetului constantean o sesizare penala cu privire la incalcarea dispozitiilor legale de catre cei doi administratori ai "Oltifex Aliment" SRL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii