Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:12 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ceremonie de repatriere din Afganistan a militarilor Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” (galerie foto)

ro

07 Sep, 2019 02:30 2415 Marime text
Ieri, la Galaţi s-a desfăşurat Ceremonia de repatriere din teatrul de operaţiuni Afganistan a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”.

De la această unitate, în perioada februarie-august, 450 de militari au fost în Afganistan pentru misiuni specifice asigurării securităţii bazei militare şi a personalului forţelor coaliţiei, de asistenţă şi consiliere (Security Force Asistance – SFA), pentru forţele armate şi de securitate afgane, contribuind astfel la menţinerea unui climat de securitate stabil în acea zonă de conflict.

Misiunile primite au fost îndeplinite cu succes, întregul efectiv al militarilor plecaţi departe de casă întorcându-se sănătoşi la familiile lor.

Repatrierea militarilor români s-a făcut în mai multe etape, începând cu prima decadă a lunii august.
 
La Ceremonialul de repatriere desfăşurat în Parcul „La Elice” situat pe bulevardul Marea Unire din municipiul Galaţi, a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, generalul-maior Dorin Blaiu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre Române, generali, amirali, autorităţi locale, cadre militare în activitate şi în rezervă, rude ale militarilor repatriaţi şi foarte mulţi gălăţeni.

Mai trebuie făcută precizarea că a fost prezent şi şeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu,


Evenimentul a început cu primirea onorului şi a raportului, intonarea Imnului Naţional al României, trecerea în revistă a efectivelor Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” şi executarea apelului solemn.

În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oficiat slujba de Te-Deum, mulţumind lui Dumnezeu pentru ocrotirea şi binefacerile revărsate asupra militarilor români în Afganistan.


În cuvântul adresat cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a apreciat devotamentul şi spiritul de sacrificiu pe care aceşti militari îl manifestă în toate misiunile în care sunt implicaţi.

Ierarhul a acordat preotului militar Zaharia Paul, întors din misiune împreună cu ceilalţi militari români, distincţia „Crucea Sfântului Andrei” pentru clerici, iar din partea Statului Major al Forţelor Terestre Române a primit ”Emblema de onoare a Forţelor Terestre”.

Ceremonialul religios a fost urmat de scurte alocuţiuni ale personalităţilor invitate, decorarea drapelului de luptă al batalionului şi acordarea de distincţii şi medalii.

Între cei care au fost decoraţi se numără şi militarii răniţi pe parcursul celor şase luni de misiune.


Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei“ în aplauzele tuturor celor prezenţi.

De la înfiinţare şi până în prezent, Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Garnizoana Galaţi a participat la numeroase misiuni, patru dintre acestea numai în Teatrul de Operaţiuni din Afganistan:
- ianuarie –iulie 2005 – misiunea „Enduring Freedom VI”;
- ianuarie – iulie 2008 – misiunea „ISAF III”;
- decembrie 2011- iunie 2012 – misiunea „ISAF IV”;
- februarie – august 2019 – misiunea „Resolute Support”.

Pe timpul executării misiunilor de patrulare din Afganistan din anii 2005 şi 2008, trei militari gălăţeni şi-au pierdut viaţa: slt. (pm) Narcis Şonei (2005); slt. (pm) Ionuţ Cosmin Sandu (2008) şi slt. (pm) Marius Claudiu Covrig (2008).
 
Sursa text şi foto: Facebook.com/arhiepiscopia.dunarii.de.jos
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii