Cetăţeni canadieni păcăliţi prin fraude bancare Percheziţii DIICOT la Constanţa, Ploieşti, Bucureşti şi Predeal (galerie foto)
Cetăţeni canadieni păcăliţi prin fraude bancare: Percheziţii DIICOT la Constanţa, Ploieşti, Bucureşti
10 Mar, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2584
Marime text
Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii au efectuat, ieri dimineaţă, 22 de percheziţii în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti şi Predeal, într-o acţiune care a vizat destructurarea a două reţele ce se ocupau cu fraude bancare.
La Constanţa, percheziţiile au avut loc pe strada Mugurului din cartierul Km 5. Membrii grupărilor sunt suspectaţi că au furat bani din conturile unor cetăţeni canadieni, după ce aceştia ar fi apelat la serviciile unor firme de turism.
Conform unor surse, suspecții erau împărțiți în două grupări, respectiv una specializată în furtul datelor bancare din POS-urile instituțiilor bancare și cealaltă în confecționarea și montarea dispozitivelor artizanale pe bancomate.
Potrivit DIICOT, membrii uneia dintre grupări luau aparate POS de la bănci şi, sub pretextul că ofereau servicii turistice, în Valea Prahovei, Constanța și București, introduceau date de carduri obţinute fraudulos şi încasau banii. Prejudiciul se ridică la un milion de lei.
„Au fost făcute 22 de percheziții și au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere. La tinerii vizați, care au între 22 și 35 de ani, s-au găsit, în calculatoare, sute de serii de pe carduri bancare și echipamente care urmau să fie montate pe ATM-uri“, a precizat procurorul Cătălin Borcoman, din cadrul DIICOT Brașov.
„În cauză, există suspiciunea că, în perioada septembrie 2014 - decembrie 2014, membrii grupării au solicitat şi au obţinut de la mai multe instituţii bancare, prin intermediul unor societăţi comerciale cu profil turistic, POS-uri cu preautorizare, pe care le-au folosit ulterior la extrageri frauduloase. Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că membrii grupului au urmărit înfiinţarea de noi societăţi comerciale cu profil turistic prin intermediul cărora să poată obţine sume consistente de bani în modalitatea descrisă, intenţionând să acţioneze în Suceava, Vaslui, Sibiu, Piteşti, Petroşani, Predeal şi Bucureşti. Totodată, procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a unei alte grupări care a acţionat pe raza municipiului Constanţa în legătură cu prima grupare menţionată şi faţă de care există suspiciunea că a desfăşurat operaţiuni de skimming, prin confecţionarea de dispozitive artizanale destinate montării pe ATM-uri pentru captarea datelor relevante ale cardurilor bancare, ulterior fiind utilizate pentru inscripţionarea cardurilor blank cu datele colectate fraudulos şi retragerea sumelor de pe cardurile astfel clonate“, mai spun anchetatorii.
Doi dintre membrii grupării din Constanţa, care intenţionau să părăsească România, au fost surprinşi în flagrant pe Autostrada Soarelui, în timp ce se deplasau spre aeroportul Otopeni, având asupra lor dispozitive artizanale destinate montării pe ATM-uri.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, au fost găsite instrucţiuni de confecţionare a dispozitivelor, fotografii cu modele de ATM-uri de la diverse bănci, iar din primele percheziţii informatice efectuate, au fost identificate sute de serii de carduri bancare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii