Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:39 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetatenii din Tortomanu nu au avut voie sa circule liberi

ro

13 May, 2005 00:00 1086 Marime text

Primarul Panait a incalcat flagrant Constitutia

Pe data de 31 august 2004, Consiliul Local al comunei Tortomanu a emis o hotarare bizara, care a incalcat flagrant normele Constitutiei si prin care cetatenilor din localitate le-a fost interzis timp de trei luni dreptul de a circula liber * Primarul Panait si-a motivat decizia prin faptul ca asa vor putea fi depistati infractorii care actioneaza in zona * Potrivit hotararii nr.31, in perioada 1 septembrie - 30 noiembrie, intre orele 19.00 si 05.00 se interzicea cu desavarsire deplasarea vehiculelor, autovehiculelor si atelajelor hipo, pe drumurile de exploatare sau pe suprafetele agricole din raza comunei * Interdictia a fost extinsa si asupra persoanelor fizice, care nu aveau voie sa umble prin vecinatate, decat dupa ce in prealabil anuntasera in scris acest lucru, atat la primarie, cat si la politie * Oricare cetatean care dorea sa se plimbe pe camp, la orele 20.00 sa spunem, devenea automat un potential infractor si era sanctionat cu o amenda cuprinsa intre 5 si 20 de milioane de lei * In ultimii doi ani, in zona au fost savarsite mai multe furturi de combustibil din conducte, acest lucru intamplandu-se chiar si in perioada interdictiei * Este cel putin ciudat ca a fost emisa hotararea sus-mentionata, in conditiile in care primarul Gheorghe Panait a afirmat la acea vreme, cu martori, ca de sustrageri sunt vinovati chiar si politistii din localitate, care "fac de toate, de la bataie de oameni si pana la furtul de combustibil din conducta Petrotrans"

Democratia implica dreptul fiecarei persoane de a se exprima liber si de a circula in voie, sub conditia de a nu incalca legislatia in vigoare si de a respecta normele de convietuire comuna. Ideea de a preveni combaterea unor fapte penale prin ingradirea unor drepturi fundamentale este de-a dreptul absurda si aduce mai mult cu regulile din evul mediu, cand in zona rurala se folosea sistemul "legarii de glie". Astfel, in secolul XVII, taranii nu aveau voie sa se deplaseze "pe alte mosii" si aveau un program bine-determinat de catre clasa conducatoare, formata, la acea vreme din boieri. Oricat ar parea de necrezut, astfel de reguli inca se mai aplica, si asta chiar intr-o localitate din Dobrogea secolului XXI. Este vorba de comuna Tortomanu, condusa cu o "mana de fier" de catre primarul PRM-ist, Gheorghe Panait. Pe data de 31 august 2004, la propunerea "celui dintai gospodar", Consiliul Local a emis o aberanta hotarare cu numarul 31. Avand la baza initiativa laudabila de stopare a fenomenului infractional, aceasta hotarare a incalcat de fapt in mod flagrant drepturile cetatenilor din localitate. S-a mers astfel pe ideea ca interzicand accesul pe timp de noapte al intregii comunitati, cei cativa infractori nu vor mai putea da spargeri.Toti locuitorii comunei au fost bagati in aceeasi oala si li s-a interzis dreptul de a circula liber, intre orele 19.00 si 05.00 dimineata, pe campurile din vecinatate.Interdictii, supraveghere si amenziPropunerea a fost facuta de primarul Panait in cadrul sedintei de Consiliu Local, desfasurata pe data de 31 august si a fost imediat aprobata cu zece voturi din zece. Ea era insotita de o expunere de motive facuta de acelasi Panait si potrivit careia in acest fel s-ar putea pune capat infractiunilor din zona. De-a lungul timpului fusesera intr-adevar inregistrate numeroase furturi de pe suprafetele agricole. In loc sa gaseasca insa masuri logice, impreuna cu politistii din localitate, Panait a decis sa interzica cetatenilor dreptul de a circula liberi, indiferent de ora si in orice zona. Articolul 1 al sus-mentionatei hotarari mentioneaza expres faptul ca in perioada 1 septembrie - 30 noiembrie 2004, intre orele 19,00 - 5,00 "se interzice cu desavarsire deplasarea pe timp de noapte a tuturor vehiculelor, autovehiculelor si atelajelor hipo, pe drumurile de exploatare sau pe suprafetele agricole din raza administrativ-teritoriala a comunei". Se merge mai departe pe aceasta linie absurda, in articolul imediat urmator mentionandu-se: "Se interzice de asemenea in mod nejustificat deplasarea pe timp de noapte, sub orice forma, a persoanelor, in zona culturilor agricole". Asadar orice persoana iesita din sat la ora 19.30, spre exemplu si care se afla langa un teren agricol (fara a comite nici o fapta penala) era automat considerat un potential infractor si trebuia sanctionat pe masura. Exceptie de la aceste reguli faceau proprietarii si arendasii care lucrau efectiv pamantul si se deplasau adesea pe timp de noapte. Hotararea mentioneaza insa ca si acestia trebuiau in prealabil sa isi anunte "programul" la primarie si la sediul politiei. Articolul 5 stipuleaza faptul ca orice persoana care nu respecta prevederile acestei hotarari urma sa fie amendata cu sume intre 5 si 20 de milioane. Aceste sanctiuni contraventionale puteau fi date atat de organele de politie, cat si de primar si vice-primar. In ultimul articol al hotararii se mentiona ca aceasta va fi afisata public, pentru a fi luata la cunostinta de catre toti locuitorii comunei.Panait acuza politia locala de furt de combustibilDecizia primarului de a interzice libera circulatie a avut la baza ideea prevenirii de infractiuni dar a incalcat de fapt drepturile fundamentale garantate de Constitutia Romaniei. Orice locuitor al comunei devenea automat un potential infractor iar cei care puteau aplica amenzi si dicta sanctiuni erau primarul, vicele si politistii din localitate. Este chiar amuzant, daca tinem seama de faptul ca in aceeasi perioada, cu putin timp inainte de emiterea hotararii de Consiliu, primarul Panait a declarat ca politistii din comuna erau implicati in sustrageri de combustibil din conductele Petrotrans. El ii numea mafioti pe seful de post Dumitru Marian Iordan si pe subordonatii acestuia. Cu martori, Gheorghe Panait a declarat: "Acesti mafioti politisti din Tortomanu fac de toate, de la bataie de oameni si pana la furt de combustibil din conducta Petrotrans. Exista si martori, pot sa va aduc aici o masina de oameni. Dupa ce am lucrat 30 de ani in comert sunt satul de toate abuzurile si de inscenari. Eu am probe. Conducta trece pe la jumatatea drumului dintre Tortomanu si Medgidia iar dumnealor politistii se duceau cica sa pazeasca locul trimisi de Inspectorat. Aiurea, nu ii trimisese nimeni, altul era scopul". In mod cu totul surprinzator, peste putin timp, Panait si agentul sef Iordan au devenit buni prieteni si nu si-au mai adresat acuze reciproce. Pe 31 august a urmat emiterea hotararii si oamenii comunei nu au mai putut iesi din localitate, dupa ora 19.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii