Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:58 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chestorul de poliție Benone-Marian Matei a fost numit inspector general al IGPR

ro

13 May, 2021 17:02 3248 Marime text
  • Potrivit unei decizii a primului ministru Florin-Vasile Cîțu, începând de astăzi, chestorul de poliție Benone-Marian Matei este numit inspector general, cu rang de sceretar de stat, al Inspectoratului General al Poliției Române.

Decizia, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I numărul 498. este contrasemnată de secretarul general al Guvernului Tiberiu Horațiu Gorun.
 
Benone Matei a fost anterior șeful Direcției de Operațiuni Speciale din IGPR.

Potrivit site-ului MAI ofițerul este absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, activează în structurile Poliției Române din anul 1997 și, înainte de a fi numit în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, a îndeplinit funcția de director al Direcției Operațiuni Speciale.

De asemenea, ofițerul deține o vastă experiență, pe parcursul carierei profesionale îndeplinind atât funcții de execuție, cât și funcții de conducere în cadrul structurilor Poliției Române.

Între anii 1997 și 2005, a îndeplinit funcția de ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate și Corupției, între anii 2005 și 2012, adjunct al șefului Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, între 2010 și 2015, șef al Brigăzii Teritoriale de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, între 2015 și 2018, director adjunct al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și din 2019, director al Direcției Operațiuni Speciale.

Sursa foto: IGPR
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii