Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:46 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiar şi aşa, nu scapă de arestul la domiciliu Șeful suspendat al CJC, judecat sub control judiciar de Luisa Dragomir (rechizitoriu)

ro

11 May, 2015 00:00 1208 Marime text
Judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir, din Tribunalul Bucureşti, a decis, la finele săptămânii trecute, menținerea lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, sub control judiciar.
 
Soluția nu este definitivă şi a fost luată în dosarul în care şeful suspendat al CJC este acuzat de 24 de infracţiuni. În cauză, Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, este suspectat de trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
 
Următorul termen a fost stabilit pentru 22 mai, în vederea audierii martorilor Emilia Georgeta Ţuţui, Richard Turbatu, fratele lui Marian Turbatu (investitor în afaceri cu eoliene în Dobrogea, parte civilă şi denunțător în dosar), şi Alexander Bonsch.
 
În ciuda deciziei luate de judecătoarea Dragomir, Nicuşor Constantinescu nu se poate bucura de măsura controlului judiciar, el fiind judecat de Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanța, în stare de arest la domiciliu.

Citeşte şi:

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti


Cum s-a întors Nicuşor Constantinescu la Consiliul Judeţean?! (rechizitorii)

Tribunalul Bucureşti
„Nu se mai impune verificarea stării de arest a lui Nicuşor Constantinescu”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii