Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci morti si zece raniti, bilantul unui accident rutier

ro

22 Nov, 2004 00:00 1085 Marime text

Incalcarea regulilor de circulatie a provocat o alta tragedie

Impactul s-a produs din cauza vitezei cu care se deplasa microbuzul plin de pasageri, care a intrat in plin in remorca nesemnalizata a unui tractor * Doi dintre pasagerii microbuzului au murit pe loc, alti doi au decedat in drum spre spital, iar al cincilea a murit in ziua urmatoare

Un tractor cu remorca nesemnalizata si viteza excesiva au fost cauzele tragediei petrecute, vineri noapte, in comuna Ciocarlia. Doua persoane au murit pe loc, alte doua au decedat in drum spre spital, a cincea a murit la cateva ore dupa accident, iar alte zece persoane sunt internate in stare grava in spital in urma unei coliziuni violente intre doua autovehicule. Vinovati de producerea acesteia par a fi deopotriva soferii celor doua vehicule implicate in accident, respectiv Dumitru Stamate, de 45 de ani, din Constanta, soferul microbuzului Iveco B-31-TSG si Costache Georghe, de 37 de ani, din Cobadin, conducatorul tractorului. Din primele cercetari reiese ca microbuzul marca Iveco, incarcat cu pasageri si apartinand societatii "Transtur" SRL, se deplasa cu viteza excesiva catre localitatea Cobadin. In aceeasi directie de mers circula un tractor cu remorca nesemnalizata si neinmatriculata. Soferul microbuzului nu a observat vehiculul din fata sa si a intrat in coliziune frontala cu remorca tractorului, apartinand Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare Bucuresti, care efectua o cursa ilegala. Impactul a fost atat de violent, incat microbuzul s-a rasturnat pe o parte, a inaintat taras aproape zece metri, iar doi dintre pasageri au murit pe loc. Mai multe echipaje ale ambulantei au preluat ranitii, transportandu-i catre Spitalul Judetean Constanta, dar Tudorel M., de 37 ani, din Cobadin si Alina P., de 19 ani, din Basarabi, alti doi pasageri, au murit in drum spre spital din pricina vatamarilor suferite. Al cincilea pasager a decedat sambata dimineata, in spital. Au mai fost raniti grav Cetin E., de 34 ani, din Cobadin si Alexandru Claudiu A., de 22 ani, din Constanta. La efectuarea cercetarilor au participat un reprezentant al ARR - filiala Constanta si un expert tehnic din cadrul Biroului de pe langa Judecatoria Constanta. Cazul este cercetat de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii