Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:20 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine conduce oficial instanţele din Constanţa

ro

06 Dec, 2011 01:00 2679 Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat lista judecătorilor care ocupă funcţii de conducere în instanţele din judeţul Constanţa şi în cele arondate Curţii de Apel Constanţa. Conform situaţiei întocmite de CSM, la data de 1 decembrie 2011, conducerea Curţii de Apel era asigurată de preşedintele Nicolae Stanciu, al cărui mandat expiră în 2013 şi vicepreşedintele Adriana Ispas, cu mandatul valabil până în 2014.

Preşedintele Secţiei I civile este până în 2013 judecătoarea Mihaela Popoacă, în timp ce mandatul preşedintelui Secţiei penale, judecătoarea Zoiţa Frangu, va expira în luna mai 2012. La Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost delegată pentru şase luni începând cu data de 22 noiembrie 2011 judecătoarea Georgiana Pulbere. Până în ianuarie 2013 preşedintele Tribunalului Constanţa este magistratul Vasile Cosac Cărbune, iar vicepreşedinţi sunt, până la acelaşi moment, judecătorii Teodor Viorel Gheorghe şi Anca Jeanina Niţă. Preşedintele Secţiei I civile este magistratul Mihaela Cristina Mocanu, la Penal preşedinte de secţie este judecătoarea Cornelia Dumitra, iar preşedintele Secţiei a II-a civile este Adrian Oprea. În timp ce funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal nu este ocupată, şef la Maritim - Fluvial este judecătoarea Luminiţa Marinela Dan. La Judecătoria Constanţa conducerea este asigurată de preşedintele Mihail Stănescu Sas şi vicepreşedintele Mihaela Cristina Grădinaru, în timp ce preşedinte al Secţiei civile este judecătorul Răzvan Davidencu, iar preşedinte la Penal a fost delegată, înainte de a obţine transferul la Tribunalul Bucureşti, judecătoarea Alina Elena Marin. Judecătoria Medgidia este condusă de preşedintele Izabela Alina Stănescu şi vicepreşedintele Aida Iolanda Slate, ultima fiind delegată pe funcţie pentru şase luni, începând cu luna septembrie 2011. La Judecătoria Hârşova, conducerea este asigurată de preşedintele Fănel Stănilă, al cărui mandat expiră în 2012, iar la Judecătoria Mangalia preşedinte este până în 2013 Augustina Livia Nistor. În judeţul Tulcea, Tribunalul este condus de preşedintele Carmen Daniela Andrei, iar vicepreşedinte este judecătorul Răzvan Arcadiu Vitoş, în timp ce preşedinţii de Secţii, la penal şi la civil, sunt magistraţii Vasilica Mocanu şi respectiv Elena Bibu. La Judecătoria Tulcea este ocupată doar funcţia de preşedinte, unde este delegată judecătoarea Simona Gheorghe, în timp ce postul de vicepreşedinte este vacant. Judecătoriile Babadag şi Măcin sunt conduse de magistraţii Aurica Alexe şi Florentina Monica Giol.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii