Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:33 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este noul director al Ecoterm

ro

18 Aug, 2010 02:51 1340 Marime text
Consiliul Local Năvodari a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 3565 din 17 august, câteva hotărâri în legătură cu SC TSP Ecoterm SA.

Astfel, Consiliul Local Năvodari, în calitate de unic acţionar al SC TSP Ecoterm SA, întrunit în şedinţa extraordinară a Consiliului Local, a decis revocarea lui Florin-Vasile Baciu din mandatul de membru în Consiliul de Administraţie (CA) şi, pe cale de consecinţă, încetarea calităţii lui de preşedinte al CA şi director general al societăţii. În locul acestuia a fost numit Vasile-Alexandru Manu ca membru şi preşedinte al CA pe o perioadă de patru ani. În acelaşi timp, noul preşedinte al CA este numit şi în funcţia de director general al SC TSP Ecoterm SA, pe o perioadă de patru ani. Salariul noului director va fi de 3.651 lei lunar. Hotărârea a fost adoptată cu un număr de 18 voturi „pentru", un vot „împotrivă" şi zero „abţineri", la şedinţă fiind prezenţi 19 consilieri din 19 aflaţi în funcţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii