Cine ţine actele la blat? Senatorul cu rol incert şi secretomania din dosarul Portul - Banias - Mironescu
Cine ţine actele la blat?: Senatorul cu rol incert şi secretomania din dosarul Portul - Banias - Mironescu„Însă este interesant de remarcat că fiecărui inculpat din dosar i s-a adus la cunoştinţă rezoluţia de începere a urmăririi penale strict în ceea ce-l priveşte, fără a avea cunoştinţă despre faptele imputate celorlalţi acuzaţi ce fac obiectul aceleiaşi anchete", a declarat avocatul Armeanu
Demarat în presă cu surle şi trâmbiţe în urmă cu exact o săptămână, o aură de mister pare să învăluie totuşi dosarul Portul - Banias - Mironescu. Avocat ales pentru doi dintre acuzaţi, respectiv Eugen Bogatu şi Laurenţiu Mironescu, renumitul apărător constănţean Apostol Armeanu vorbeşte despre modul concret în care s-a desfăşurat ancheta, de la momentul izbucnirii scandalului în presă şi până la discutarea propunerii de arestare preventivă a suspecţilor, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cum vedeţi acuzaţiile aduse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în acest dosar?
Cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Laurenţiu Mironescu, acuzaţiile par a fi contradictorii. De pildă, în sarcina sa este reţinută la nivel general săvârşirea infracţiunii de aderare sau susţinere a unui grup infracţional organizat, însă în concret procurorii îl acuză de trafic de influenţă. Mai exact, în documente se vorbeşte despre suma de bani, de 8.000 de lei, pe care Laurenţiu Mironescu i-ar fi solicitat-o lui Aurelian Cătălin Pilcă, pentru a putea câştiga o funcţie de conducere la nivelul organizaţiei municipale a PDL Constanţa. În schimbul sumei, mai spune DNA, clientul meu ar fi promis să-şi folosească influenţa pe lângă cei din Ministerul Transporturilor pentru ca Pilcă să devină director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA. Or, în realitate, acest presupus trafic de influenţă ce i se impută clientului meu nu are nicio legătură cu acuzaţiile de aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat.
Dincolo de interceptările de care ar dispune procurorii DNA şi despre care s-a discutat inclusiv în presă, mai sunt şi alte probe împotriva clienţilor dumneavoastră, sau acuzarea se bazează strict pe aceste convorbiri interceptate?
La acest moment, nu ştim nimic despre dosar, în afară de actele puse la dispoziţie de către DNA la momentul audierilor la DNA Bucureşti, documente pe care vi le pot enumera, fiind doar unul. Este vorba despre rezoluţia de începere a urmăririi penale. Însă este interesant de remarcat că fiecărui inculpat din dosar i s-a adus la cunoştinţă rezoluţia de începere a urmăririi penale strict în ceea ce-l priveşte, fără a avea cunoştinţă despre faptele imputate celorlalţi acuzaţi ce fac obiectul aceleiaşi anchete. Cu alte cuvinte, cel puţin până am ajuns în instanţă, la momentul discutării propunerii de arestare preventivă, nimeni nu a ştiut de ce sunt acuzaţi ceilalţi inculpaţi. Doar pe parcursul desfăşurării procesului am aflat imaginea conturată de Direcţia Naţională Anticorupţie prin acuzaţiile aduse.
Rolul lui Banias, necunoscut
S-a menţionat faptul că noul dosar Portul - Banias - Mironescu ar fi desprins din ancheta anterioară ce l-a vizat pe Eugen Bogatu, anchetă care s-a finalizat cu trimiterea în judecată a sa, alături de afaceristul sirian Said Baaklini şi a altor doi acuzaţi. În acest sens, s-a afirmat că noua anchetă a fost declanşată în urma monitorizării efectuate de procurorii anticorupţie în dosarul cu Baaklini. Se confirmă această informaţie?
Nu pot să spun cu certitudine dacă de atunci a pornit ancheta aceasta. În ceea ce-l priveşte pe Eugen Bogatu, înregistrările Direcţiei Naţionale Anticorupţie care îl vizează sunt într-adevăr din acea perioadă, cea în care se face referire şi la afaceristul Baaklini. Totuşi, la dosar există şi interceptări ale unor convorbiri desfăşurate între Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu anterioare momentului respectiv. În funcţie de celelalte probe pe care le vor aduce procurorii, ne vom da seama când şi cum a fost demarată ancheta.
Care a fost implicarea senatorului Banias în dosar, aşa cum susţin procurorii?
Nu ştim nimic despre Banias, căci, aşa cum am precizat anterior, nu ni s-au pus la dispoziţie decât actele şi documentele despre clienţii pe care îi reprezentăm. Am înţeles că senatorul ar fi primit 200 de perechi de adidaşi şi treninguri provenind din mărfurile confiscate de vamă. Din presă am aflat că bunurile ar fi fost duse copiilor surdo-muţi. Şi, într-adevăr, se pare că există o reglementare legislativă care prevede faptul că mărfurile confiscate pot fi duse la centrele special amenajate pentru copiii cu dizabilităţi.
După valul percheziţiilor care i-a vizat inclusiv pe clienţii dumneavoastră la începutul săptămânii, în Portul Constanţa Sud Agigea au fost demarate o serie de controale, desfăşurate de către Poliţia de Frontieră, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. S-a spus despre aceste verificări că ar avea legătură cu declaraţiile date de suspecţii din dosarul Portul - Banias - Mironescu. Mai exact, s-a afirmat că structurile ar fi acţionat la pont, informaţiile fiind vândute de suspecţii din dosar. Aşa este?
În afară de declaraţiile date în faţa procurorilor în prezenţa avocaţilor şi pe care nu le cunoaştem, pentru că nu am avut acces decât la declaraţiile făcute în sala de judecată, la momentul discutării propunerii de arestare preventivă, nu avem cunoştinţă despre alte declaraţii suspecte. În procedura în care ne aflăm acum, anume încă în faza de urmărire penală, iar dosarul nefiind încă trimis în instanţă, nu se pot aplica încă noile prevederi legislative, privind recunoaşterea faptelor pentru a beneficia de reducerea pedepsei. Totuşi, orice este posibil.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp