Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:44 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC a suspendat procesele cu pedelistii

ro

14 Jul, 2008 00:00 836 Marime text
1215963221.jpg

Dosarele ar putea sa nu se mai judece la ConstantaConsiliul Judetean Constanta a scapat, provizoriu, de judecata. Reprezentantii CJC au reusit sa suspende procesele pe care pedelistii Iorgus Zanfir si Gheorghita Corbu le-au intentat Consiliului, acuzand invalidarea lor in functie.

Dupa ce, la primul termen de judecata, procesele au fost amanate din lipsa documentatiei, reprezentantii legali ai Consiliului Judetean au reusit sa gaseasca un truc mai bun pentru a taragana solutionarea contestatiilor introduse de cei doi membri PD-L. In acest sens, la ultima infatisare, avocatul CJC a depus la dosar un document al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care se atesta ca, pe rolul acestei instante, a fost inregistrata o cerere de stramutare a cauzei, apartinand Consiliului. Pe cale de consecinta, magistratii sectiei Contencios Administrativ si Fiscal ai Tribunalului Constanta au fost nevoiti sa dispuna suspendarea celor doua procese pana ce Inalta Curte va decide soarta lor. Dupa decizia ICCJ, cele doua dosare fie vor fi reluate la Constanta, fie vor fi inaintate instantei desemnate sa le judece. Dat fiind cursul pe care actiunile intentate CJC de catre membrii PD-L invalidati la sedinta de constituire il iau in instanta, este de presupus ca o soarta similara paste si procesul dintre Ion Popescu, liderul PD-L Constanta, si Consiliul Judetean. In acest sens, nu ar fi deloc surprinzator ca, la termenul de maine, reprezentantii CJC sa obtina si suspendarea acestui dosar, ca urmare a unei eventuale cereri de stramutare. Pedelistii Iorgus Zanfir si Gheroghita Corbu au fost invalidati la sedinta de constituire a Consiliului Judetean Constanta, care a avut loc pe 29 iunie. Cei doi nu au reusit sa obtina voturile suficiente pentru a fi validati in functia de consilieri judeteni, desi fusesera alesi de populatie. In exact aceeasi situatie s-a aflat si Ion Popescu. Situatia este cu atat mai dubioasa cu cat nu a existat niciun argument invocat pentru a motiva decizia de invalidare. Toti cei trei consilieri s-au adresat instantei pentru a contesta o invalidare care, potrivit lui Popescu, s-a facut "pe criterii straine de lege". Ramane de vazut decizia instantei.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii