Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:23 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJP a incheiat in 2004 peste 1300 de contracte de asigurare sociala

ro

24 Jan, 2005 00:00 906 Marime text

Garantii neobligatorii pentru mai tarziu

In vederea obtinerii unor drepturi sociale ulterioare precum pensia, indemnizatiile de maternitate sau ajutoarele de deces, se pot asigura pe baza unui contract de asigurare sociala si persoanele care nu beneficiaza de contractul individual de munca * In Constanta sunt inregistrate la ora actuala 3211 de persoane asigurate cu acest tip de contracte, 4994 de persoane fiind asigurate pe baza declaratiilor obligatorii

Contractul de asigurare sociala a devenit in sistemul public actual un lucru indispensabil tinand seama in primul rand de faptul ca perioadele pentru care s-a datorat si s-a platit contributia de asigurari sociale constituie stagiul de cotizare care se ia in calcul la stabilirea ulterioara a pensiilor si a altor drepturi de asigurari sociale. La nivelul judetului Constanta sunt inregistrate in acest moment in baza de date a Casei Judetene de Pensii, 3211 contracte de asigurare, dintre care 1346 au fost incheiate in 2004, iar 146 de contracte au fost incheiate de la inceputul acestui an si pana in prezent. Potrivit declaratiei Tudorei Craciun, director executiv in cadrul Casei Judetene de Pensii Constanta, pot beneficia de acest contract de asigurare nu numai persoanele care sunt angajate pe baza unui contract de munca. Se pot asigura in sistemul public toate persoanele care nu beneficiaza de somaj, persoanele care nu sunt asigurate pe baza de declaratie de asigurare sociala, cele care nu se afla in plata unor prestatii de asigurari sociale in sistemul public, care nu urmeaza cursurile de zi ale invatamantului universitar si cele care nu sunt asigurate in alte sisteme de asigurari sociale, neintegrate in sistemul public. Incepand cu anul acesta, venitul la care se pot asigura aceste persoane este cuprins intre 2302.750 lei si 46.055.000 lei, mai exact intre o patrime din salariul mediu brut si cinci salarii medii brute. Cota de contributie de asigurari sociale pe care trebuie sa o achite lunar persoanele care se asigura pe baza unui contract de asigurare a ramas neschimbata, adica 31,5% din suma pentru care s-au asigurat. In cazul incheierii acestui contract, stagiul de cotizare se va lua in calcul si la stabilirea indemnizatiei pentru maternitate, pentru cresterea copilului sau pentru ingrijirea copilului bolnav, suma primita in cazul concediului, al indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca si al ajutorului de deces. Majoritatea acestor contracte sunt incheiate de absolventii de facultate care au terminat perioada somajului si nu au reusit sa se angajeze sau de somerii care doresc o continuitate a vechimii pe cartea de munca. Spre deosebire de aceasta categorie, sunt obligate sa se asigure in sistemul public pe baza unei declaratii de asigurare sociala, persoanele care inregistreaza un venit brut pe an calendaristic de cel putin 27.633.000 lei. In categoria acestora intra si persoanele care sunt asociati unici, asociati, comanditari sau actionari, administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare sau management, membri ai asociatiilor familiale, persoane autorizate sa desfasoare activitati independente, persoane angajate in institutii internationale si alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale. In acest moment, la nivelul judetului Constanta, 4994 de persoane sunt asigurate pe baza declaratiilor de asigurare sociala. Dintre acestea, 814 de declaratii au fost inregistrate in decursul anului 2004, iar 35 de la inceputul anului 2005 si pana in prezent.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii