Colonelul Vreme, în atenţia Curţii de Apel Militare
Colonelul Vreme, în atenţia Curţii de Apel MilitareDosarul a fost declinat în privinţa colonelului Vreme de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia i-a revenit iniţial competenţa de soluţionare a procesului. Totuşi, pentru că o parte dintre înalţii militari acuzaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie că şi-ar fi folosit influenţa pentru a interveni în concursurile desfăşurate la Breaza, au recunoscut acuzaţiile aduse, aceştia au fost condamnaţi, iar cazul a fost disjuns pentru restul suspecţilor, printre care şi colonelul Vreme. În aceste condiţii, dosarul a fost trimis pe rolul Curţii de Apel Militare. De la bun început, colonelul Vreme a respins toate acuzaţiile aduse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, declarându-se nevinovat. El a fost trimis în judecată în vara anului trecut, alături de alţi 111 militari, printre care doi generali şi 24 de ofiţeri. Procurorii DNA au informat la momentul respectiv că militarul este acuzat de instigare la fals intelectual, în formă continuată, instigare la uz de fals, în formă continuată şi instigare la „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial". Acestor acuzaţii li se adăugau cele de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi cea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp