Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:47 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisari şi foşti gardişti Război „pe faţă" la Garda Financiară

ro

25 Aug, 2011 00:00 5619 Marime text

cap_8.jpgCu nemulţumirea în suflet că au fost daţi afară doar pentru că trebuia să „cadă" cineva de la Gardă, eliminaţii s-au adresat judecătorilor

Eliminaţi din structurile Gărzii Financiare Constanţa şi „văduviţi" de statutul de gardişti, dar şi de frica şi respectul ce inspira această poziţie în lumea afaceriştilor constănţeni, foştii comisari nu se lasă mai prejos şi au lansat un atac aproape fără precedent la adresa instituţiei. Acţionând probabil pe principiul „comisar am fost, comisar nu mai sunt", aceştia au dus în instanţă litigiul cu Garda.

Cu nemulţumirea în suflet că au fost daţi afară doar pentru că trebuia să „cadă" cineva de la Gardă, eliminaţii s-au adresat judecătorilor. Astfel, zeci de dosare în care Garda Financiară are calitatea de pârât au fost înregistrate în ultimele zile la Tribunalul Constanţa, instituţia condusă de comisarul-şef de secţie Cristian Radu fiind târâtă în tot atâtea procese. Nu mai puţin de 12 gardişti au apelat la instanţa de judecată, unii dintre ei înregistrând chiar mai multe litigii împotriva instituţiei unde au lucrat. La o primă vedere, cei 12 sunt, în ordine alfabetică, Ionel Avram, Mihai Buşu, Daniel Codreanu, Anefi Ersun, Cornel Garimovici, Nicolae Manea, Gavril Moroşan, Costel Papin, Mihail Păcuraru, Ionel Radu, Augustin Şuică şi Daniel Tudoran. De departe, „campion" al proceselor intentate Gărzii Financiare este fostul comisar Ionel Avram, care a înregistrat nu mai puţin de trei dosare la instanţă. Astfel, două dintre acţiuni au fost înregistrate pe 10 august, iar următoarele două au ajuns pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa pe data de 18 august.

Cele patru acţiuni ale comisarului Avram

garda_-_de_la_instanta.jpg

Cronologic vorbind, primul proces înregistrat de Avram are numărul 11176/118/2011, iar obiectul dosarului este reprezentat de „litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999)". Fostul comisar Avram este reclamant, iar Comisariatul General al Gărzii Financiare Bucureşti şi Garda Financiară Secţia Judeţeană Constanţa sunt pârâţii. Procesul va începe pe 24 noiembrie. Următoarea acţiune îndreptată împotriva Gărzii Financiare are numărul 11177/118/2011 şi se va judeca pe data de 6 septembrie, fiind vorba despre o cerere de „suspendare executare act administrativ". După opt zile de gândire, fostul comisar a dat din nou în judecată Garda Financiară, în dosarele cu numerele 11403/118/2011 şi respectiv 11404/118/2011. Primul dintre cele două vizează, de asemenea, suspendarea executării unui act administrativ emis de Comisariatul General al Gărzii Financiare, iar în cel de-al doilea se cere anularea actului administrativ. Cele două procese se vor judeca pe 9 şi respectiv 16 septembrie. La rândul său, fostul comisar Mihai Buşu a cerut şi el suspendarea executării unui act administrativ al Comisariatului General al Gărzii Financiare, cazul său fiind înregistrat la Secţia contencios administrativ şi fiscal pe data de 23 august, sub numărul 11520/118/2011 şi urmând să se judece pe 16 septembrie.

Buşu şi ceilalţi, judecaţi în aceeaşi zi

Cereri similare, dacă nu chiar identice cu a fostului comisar Buşu au depus şi gardiştii Daniel Codreanu, Anefi Ersun, Cornel Ştefan Garimovici, Nicolae Manea şi Gavril Moroşan. Dosarele lor au fost înregistrate sub numerele 11521/118/2011, 11508/118/2011, 11526/118/2011, 11528/118/2011 şi 11529/118/2011, obiectul lor este reprezentat de „suspendare executare act administrativ", iar prima înfăţişare în proces a fost stabilită în toate cazurile pentru data de 16 septembrie. Totodată, în toate litigiile, Comisariatul General al Gărzii Financiare este pârâtul. În ceea ce îl priveşte pe fostul comisar Costel Papin, acesta a pornit două procese împotriva Comisariatului General al Gărzii Financiare, ambele înregistrate în urmă cu două zile. Cele două cauze au primit numerele 11510/118/2011 şi 11525/118/2011, obiectul fiind reprezentat tot de suspendarea executării unui act administrativ emis de Garda Financiară. Procesele se vor judeca în zile consecutive, primul urmând să înceapă pe data de 15 septembrie. Şi Mihail Păcuraru a intentat două procese Gărzii Financiare, solicitând anularea şi respectiv suspendarea executării unui act administrativ. Primul dosar are numărul 10468/118/2011, este deschis împotriva Gărzii Financiare Secţia Judeţeană Constanţa, a fost înregistrat pe 26 iulie la Tribunal şi urmează să se judece pe 11 noiembrie. Cel de-al doilea proces a fost deschis pe 23 august şi are numărul 11519/118/2011, urmând să se judece pe 16 septembrie, iar Comisariatul General al Gărzii Financiare fiind pârâtul.

Procesele din septembrie

De altfel, şi procesele intentate Gărzii de foştii comisari Ionel Radu şi Augustin Şuică se vor judeca tot pe data de 16 septembrie. Mai exact, este vorba tot despre cereri de suspendare a executării unor acte administrative emise de Garda Financiară, cazurile fiind înregistrate sub numerele 11522/118/2011, pentru Ionel Radu, şi respectiv 11524/118/2011, pentru Augustin Şuică. În ambele situaţii, pârâtul este Comisariatul General al Gărzii Financiare. Nu în ultimul rând, fostul gardist Daniel Tudoran a dat şi el în judecată, în două procese separate, instituţia al cărei angajat a fost până mai ieri. Ambele litigii au fost înregistrate la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa, primind numerele 11515/118/2011 şi respectiv 11517/118/2011. Primul proces priveşte anularea unui act administrativ şi va începe pe data de 22 septembrie, iar în cel de-al doilea dosar se solicită suspendarea executării actului administrativ, procesul fiind programat să înceapă pe 16 septembrie, la Tribunal.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anonim 25 Aug, 2011 08:50 daca nu va recuperati posturile o sa vina basescu cu neamurile si le baga in locu vostru si astia nu o sa stie nimic alceva de cat spaga nici macar un bilant nu o sa stie sa il citeasca