Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:49 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs la Anticorupţie

ro

12 Mar, 2012 00:26 1740 Marime text
cap_9.jpgDirecţia Naţională Anticorupţie se pregăteşte de evaluarea angajaţilor. Pe site-ul oficial al instituţiei a fost publicat anunţul privind concursul organizat pentru promovarea în grad imediat superior celui deţinut, pentru funcţionarii publici din cadrul DNA.

Potrivit informaţiilor oficiale, examenul va avea loc la sediul central al DNA, urmând să cuprindă trei etape, respectiv selecţia dosarelor de înscriere la concurs, proba scrisă - fixată să se desfăşoare pe data de 28 martie, cu începere de la ora 10.00 şi respectiv interviul, programat pe 30 martie, tot de la ora 10.00. Reprezentanţii DNA au precizat că se pot înscrie la concurs persoanele care îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, anume să aibă cel puţin trei ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează, să fi obţinut cel puţin calificativul „bine" la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii doi ani calendaristici şi să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile Legii 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici. „Înscrierea candidaţilor şi depunerea dosarelor la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul de studii, resurse umane şi perfecţionare profesională, se va face până la data de 19 martie 2012", se arată în anunţ. Dosarul va cuprinde copie a carnetului de muncă sau adeverinţă eliberată de compartimentul resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează, copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii doi ani, dar şi formularul de înscriere la concurs.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii