Concursuri de angajare la Spitalul din Rădăuți fraudate cu ajutorul managerului! Doi candidați pentru un post de brancardier și-au cerut șpaga înapoi
Concursuri de angajare la Spitalul din Rădăuți fraudate cu ajutorul managerului! Doi candidați pentru un post
17 Oct, 2024 17:14
ZIUA de Constanta
692
Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 octombrie 2024, respectiv 17 octombrie 2024, față de inculpații:
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
1. La începutul anului 2023, inculpatul Luța Vlad-Vasile, în calitate de asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe, ar fi pretins și ar fi primit de la două persoane sume de câte 6.000 de euro, pentru a interveni la inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, pentru ca acesta, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, să-i sprijine pe cei doi să ocupe posturi de brancardieri în cadrul acestei instituții spitalicești.
Astfel, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, în calitatea menționată anterior, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la două persoane, pentru a-i sprijini să ocupe postul de brancardier în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, sens în care ar fi intervenit la membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre cele două persoane, pentru a promova concursul organizat în acest scop în perioada 28.02.2024-02.04.2024, oferindu-i acestuia subiectele pentru proba interviului, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.
În urma organizării interviului la data de 29 martie 2024, cele două persoane nu ar fi luat concursul și nu ar fi obținut posturile respective, fapt ce i-ar fi determinat pe cei doi să-i ceară restituirea sumei de bani pe care au dat-o, sumă care le-a fost restituită la data de 30 martie 2024 de către inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, de asemenea prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.
În perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel ar fi primit suma de 2.600 lei și diverse bunuri de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora pentru a interveni pe lângă diverși medici din cadrul spitalului și a-i ajuta pe aceștia să se interneze pentru diverse afecțiuni și operații chirurgicale.
În perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, i-ar fi furnizat unei persoane, subiectele pentru examenele scris și oral, pe care fiica sa le-ar fi susținut în cadrul unui concurs de ocupare a unui post de economist debutant la instituția pe care o conduce, astfel încât aceasta din urmă să promoveze respectivul concurs și să fie angajată.
În cursul lunii februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, ar fi pretins de la o persoană să-i efectueze ITP-ul la autoturismul personal și să-i aducă mai multe buchete de lalele cu ocazia zilei de 8 martie, pentru a le oferi din partea sa angajatelor și pacientelor ce se aflau în spital, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza o persoană din anturajul acestuia să ocupe un post ce urma să fie scos la concurs în cadrul unității spitalicești pe care o conduce.
2. În perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024, inculpatul Dubei Liviu în calitate de director medical al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, având totodată și calitatea de medic primar chirurgie generală, șef al Secției Chirurgie din cadrul aceluiași spital, ar fi primit sume cuprinse între 200 de lei și 200 de euro de la un număr de șase persoane întrucât ar fi efectuat intervenții chirurgicale pentru diverse afecțiuni unor rude sau cunoștințe ale acestora.
3. În perioada 2023 – 2024, inculpatele Cîrdei Maria-Ecaterina, Maxim Domnica și Puha Lenuța-Violeta, în calitățile menționate anterior și totodată având și calitatea de membri în mai multe comisii de concurs organizate pentru ocuparea mai multor funcții de asistentă, infirmieră și îngrijitoare în cadrul spitalului din care fac parte, ar fi furnizat subiectele de concurs mai multor candidați, favorizându-i pe aceștia în ocuparea posturilor scoase la concurs.
Cu această ocazie, cele trei inculpate ar fi pretins și ar fi primit de la aceleași persoane sume de bani și diverse bunuri pentru faptul că le-ar fi susținut pe acestea să promoveze respectivele concursuri.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate la data de 16 octombrie 2024 au fost ridicate următoarele sume de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline și 7.730 dolari.
Percheziții DNA la Spitalul din Rădăuți și IPJ Suceava
- SIMA FLAVIU – EMANUEL, la data faptelor manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian” și în prezent șef al Secției A.T.I. din cadrul aceluiași spital, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (3 infracțiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni);
- DUBEI LIVIU, la data faptei director medical al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, de profesie medic primar chirurgie generală în cadrul Secției Chirurgie a aceluiași spital, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată;
- CÎRDEI MARIA-ECATERINA, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian” și în prezent asistent medical principal obstetrică-ginecologie în cadrul Blocului Operator din același spital, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (2 infracțiuni), instigare la dare de mită (2 infracțiuni) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată;
- LUȚA VLAD-VASILE, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
- MAXIM DOMNICA, asistent medical coordonator al Compartimentului Sterlizare în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni) și dare de mită;
- PUHA LENUȚA-VIOLETA, asistent medical coordonator al Compartimentului Oncologie în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (3 infracțiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni) și complicitate la luare de mită.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
1. La începutul anului 2023, inculpatul Luța Vlad-Vasile, în calitate de asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe, ar fi pretins și ar fi primit de la două persoane sume de câte 6.000 de euro, pentru a interveni la inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, pentru ca acesta, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, să-i sprijine pe cei doi să ocupe posturi de brancardieri în cadrul acestei instituții spitalicești.
Astfel, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, în calitatea menționată anterior, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la două persoane, pentru a-i sprijini să ocupe postul de brancardier în cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, sens în care ar fi intervenit la membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre cele două persoane, pentru a promova concursul organizat în acest scop în perioada 28.02.2024-02.04.2024, oferindu-i acestuia subiectele pentru proba interviului, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.
În urma organizării interviului la data de 29 martie 2024, cele două persoane nu ar fi luat concursul și nu ar fi obținut posturile respective, fapt ce i-ar fi determinat pe cei doi să-i ceară restituirea sumei de bani pe care au dat-o, sumă care le-a fost restituită la data de 30 martie 2024 de către inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, de asemenea prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.
În perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel ar fi primit suma de 2.600 lei și diverse bunuri de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora pentru a interveni pe lângă diverși medici din cadrul spitalului și a-i ajuta pe aceștia să se interneze pentru diverse afecțiuni și operații chirurgicale.
În perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, în calitate de manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, i-ar fi furnizat unei persoane, subiectele pentru examenele scris și oral, pe care fiica sa le-ar fi susținut în cadrul unui concurs de ocupare a unui post de economist debutant la instituția pe care o conduce, astfel încât aceasta din urmă să promoveze respectivul concurs și să fie angajată.
În cursul lunii februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, ar fi pretins de la o persoană să-i efectueze ITP-ul la autoturismul personal și să-i aducă mai multe buchete de lalele cu ocazia zilei de 8 martie, pentru a le oferi din partea sa angajatelor și pacientelor ce se aflau în spital, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza o persoană din anturajul acestuia să ocupe un post ce urma să fie scos la concurs în cadrul unității spitalicești pe care o conduce.
2. În perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024, inculpatul Dubei Liviu în calitate de director medical al Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, având totodată și calitatea de medic primar chirurgie generală, șef al Secției Chirurgie din cadrul aceluiași spital, ar fi primit sume cuprinse între 200 de lei și 200 de euro de la un număr de șase persoane întrucât ar fi efectuat intervenții chirurgicale pentru diverse afecțiuni unor rude sau cunoștințe ale acestora.
3. În perioada 2023 – 2024, inculpatele Cîrdei Maria-Ecaterina, Maxim Domnica și Puha Lenuța-Violeta, în calitățile menționate anterior și totodată având și calitatea de membri în mai multe comisii de concurs organizate pentru ocuparea mai multor funcții de asistentă, infirmieră și îngrijitoare în cadrul spitalului din care fac parte, ar fi furnizat subiectele de concurs mai multor candidați, favorizându-i pe aceștia în ocuparea posturilor scoase la concurs.
Cu această ocazie, cele trei inculpate ar fi pretins și ar fi primit de la aceleași persoane sume de bani și diverse bunuri pentru faptul că le-ar fi susținut pe acestea să promoveze respectivele concursuri.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate la data de 16 octombrie 2024 au fost ridicate următoarele sume de bani: 93.101 lei, 419.320 euro, 3.390 lire sterline și 7.730 dolari.
Citește și:În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 17 octombrie 2024, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019 - au mai precizat procurorii DNA.
Percheziții DNA la Spitalul din Rădăuți și IPJ Suceava
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii