Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnare grea pentru un inspector Antifraudă din Constanţa (rechizitoriu)

ro

25 Feb, 2016 00:00 5028 Marime text


Afaceristul Florin Zarughevici, obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Năvodari sau al Consiliului Local Năvodari.

Nermin Apzait, judecător al Tribunalului Constanţa, l-a condamnat, ieri, pe Dumitru Adrian Popa, inspector Antifraudă în cadrul Direcţiei Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, la cinci ani şi opt luni de închisoare. În cauză, afaceristul Florin Zarughevici a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia de ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Popa şi Zarughevici au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar conform anchetatorilor, Popa a fost prins în flagrant chiar în faţa sediului Direcţiei Antifraudă Constanţa.
 
De altfel, potrivit DNA, inspectorul Antifraudă este acuzat, printre altele, că, în timpul unei acțiuni de control organizate în zona Cazino şi Complex Perla din staţiunea Mamaia, ar fi contactat prin SMS persoane din aria vizată, divulgând astfel acţiunea, aflată în fază incipientă.
 
Revenind la decizia de condamnare, instanţa a menţinut măsura arestului la domiciliu faţă Popa.   
 
Zarughevici a fost obligat, printre altele, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Năvodari sau al Consiliului Local Năvodari.


 
„(…) Aplică măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul Popa Dumitru Adrian asupra sumei de 10.000 de lei, reprezentând sumele primite cu titlu de mită de la martori. Menţine măsura asigurătoare a sechestrului asupra sumei de 2.181 de lei, luată prin Ordonanţa nr.135/P/2015 din data de 24.09.2015 a DNA - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru a garanta măsura confiscării speciale dispuse asupra sumei totale de 20.000 de lei“, conform minutei judecătoreşti.

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA arată că, „în perioada iulie - septembrie 2015, inculpatul Popa Dumitru Adrian, în calitate de inspector Antifraudă în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, a pretins și a primit de la mai mulți oameni de afaceri suma totală de 13.000 de lei, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția deținută, privind rezultatele unor controale efectuate la firmele acestora“.
 
„De asemenea, în aceeași calitate și în aceleași circumstanțe, inculpatul Popa Dumitru Adrian a pretins, prin intermediul inculpatului Zarughevici Florin, de la administratorul unei alte societăți comerciale suma de 3.000 de euro. La data de 3 septembrie 2015, inculpatul a primit de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3.000 de euro pretinsă anterior, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Suma remisă inițial de omul de afaceri inculpatului Zarughevici Florin, care a negociat cuantumul mitei pretinse de Popa Dumitru Adrian și condițiile de loc și de timp în care avea să fie plătită, a fost de 5.000 de euro. Ulterior Zarughevici Florin și-a oprit 2.000 de euro, iar restul i-a predat inspectorului Antifraudă“, conform procurorilor.
 
„La data de 3 septembrie 2015, dar și anterior acestui moment, inculpatul Popa Dumitru Adrian a pretins de la un om de afaceri mai multe sume de bani, pentru ca, uzând de influența pe care o avea asupra funcționarilor ANAF, să îi determine să adopte o soluție favorabilă într-un dosar privind insolvența unei firme administrate de omul de afaceri, deschis din cauza unei datorii de peste 500.000 de lei pe care societatea o avea față de bugetul de stat“, potrivit rechizitoriului.

Citeşte şi  Flagrant la Antifraudă - Cum l-a prins DNA Constanţa pe inspectorul Dumitru Adrian Popa (rechizitoriu)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii