Condamnat pentru consum de droguri, Barsan spera la o achitare a instantei de judecata
Condamnat pentru consum de droguri, Barsan spera la o achitare a instantei de judecata
08 Jan, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1138
Marime text
La Curtea de Apel Constanta a avut loc, ieri, solutionarea apelului formulat de catre Ioan Barsan. Acesta a atacat sentinta dispusa de catre judecatorii de la Tribunalul Constanta prin care a fost condamnat la 1,6 ani de inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pentru detinere si consum de droguri. In dosarul respectiv, alaturi de Barsan au mai fost condamnati inca trei tineri, insa acestia nu au atacat sentinta magistratilor. Potrivit sentintei penale dispuse de catre Tribunal, Michel Richie Ntumba a fost condamnat la 3,6 ani de inchisoare, Catalin Ilie si Octavian Ionescu au primit cate trei ani de inchisoare, iar Ioan Barsan care desi mai are un dosar penal pe rolul instantelor constantene pentru fapte similare, s-a pricopsit cu 1,6 ani de inchisoare. De asemenea, conform sentintei dispuse de catre judecatori, pedepsele primilor trei au fost suspendate sub supraveghere in timp ce a ultimului a fost suspendata conditionat. Cu toate acestea, Barsan a fost nemultumit de pedeapsa primita si a formulat apel sperand ca va fi achitat de magistratii Curtii de Apel Constanta. Ramane de vazut ce decizie vor lua judecatorii pentru ca pronuntarea in acest caz a fost amanata pentru data de 17 ianuarie. In cursul lunii august 2003, cei patru tineri au venit pe litoral si s-au cazat la hotelul "Histria" din statiunea Mamaia. In baza unor informatii specifice, politistii din cadrul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Constanta i-au luat sub supraveghere. Astfel, Michel Richie Ntumba, in varsta de 20 de ani, cu dubla cetatenie, romano-congoleza, a fost prins in timp ce cumpara 15 comprimate de ecstasy, din care cinci i le-a dat lui Ioan Barsan pentru consum. Totodata, acesta a vandut sase pastile lui Catalin Ilie contra sumei de 1,8 milioane de lei, imediat fiind prins in flagrant si retinut. La momentul respectiv, politistii au mai gasit asupra congolezului trei comprimate de ecstasy si 0,5 grame de canabis, iar in urma perchezitiei efectuate in camera hotelului unde locuia impreuna cu ceilalti prieteni au fost gasite inca 15 grame de canabis precum si un gram de hasis. Extinzand cercetarile, ofiterii de la Biroul Antidrog au descoperit ca Ioan Barsan detinea doua pastile de ecstasy si sase grame de hasis despre care a declarat ca le are pentru consum propriu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii