Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:04 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Adolescent dat dispărut, depistat de un jandarm în timpul liber într-o benzinărie din Tomis Nord

ro

02 May, 2023 13:05 1949 Marime text
Sursa foto: Jandarmeria Mobilă Tomis ConstanțaUn jandarm în timpul liber a găsit un adolescent dispărut de acasă. Militarul a intrat în vorbă cu minorul la o benzinărie din zona Tomis Nord din Constanța și a cerut ajutorul colegilor săi care au ajuns în scurt timp la fața locului. 

Potrivit unui comunicat al Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, marți,2 mai 2023, în jurul orei 6 dimineața, un jandarm aflat în timpul liber se afla într-o benzinărie din cartierul Tomis Nord din Constanța. Acesta și-a cumpărat câteva produse și s-a așezat la o masă, alături de niște prieteni.
 

„Câțiva metri mai în față, la o altă masă, a observat un tânăr singur, ce părea ușor dezorientat. Cu puțin timp în urmă, Daniel văzuse anunțul transmis de colegi cu privire la dispariția de acasă a unui tânăr din Constanța. Băiatul care se afla chiar în fața lui corespundea semnalmentelor transmise de autorități. Daniel se ridică de la masa lui și merge lângă el. Îl întreabă cum îl cheamă și câți ani are. Andrei, 13 ani. Încep un dialog legat de școală, pentru a reuși să afle mai multe date despre el. L-a întrebat de ce este singur la acea oră, băiatul răspunzând că părinții știu despre el. Între timp, Daniel solicită prin mesaj ajutorul unui echipaj de jandarmi. Când echipajul a sosit în benzinărie, Daniel i-a spus tânărului că este jandarm și că cei doi colegi ai săi vor avea grijă de el și îl vor duce acasă“ - au transmis reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța. 

 
Andrei, un tânăr de 13 ani, fusese dat dispărut de către părinți pe data de 1 mai, in jurul orei 18.00. Copilul plecase de acasă, după o ceartă cu părinții. Aceștia erau extrem de îngrijorați, întrucât tânărul petrecuse întreaga noapte pe stradă.
 

„Colegii noștri l-au condus pe Andrei la sediul Poliției, acolo unde era așteptat de mama sa,  care a transmis o scrisoare de mulțumire pentru jandarmii care i-au adus băiatul acasă, în siguranță“ - au mai precizat reprezentanții GMJ.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii