Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Noi controale ale forțelor de ordine. Iată rezultatele

ro

01 Aug, 2020 14:09 1907 Marime text
 
  • Cu ocazia controalelor au fost verificate 161 de societăți comerciale și au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 141.000 de lei. 

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.
 
Peste 250 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.
 
Cu ocazia controalelor au fost verificate 161 de societăți comerciale și au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 141.000 de lei, dintre care 19 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 23 la O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 13 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și4 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
 
De asemenea, polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Constanța au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
 
În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 5 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci) .
 
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 31 de deficienţe, fiind aplicate 31 de sancțiuni (27 de avertismente şi 4 amenzi), în valoare totală de 6.900 de lei.
 
Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
 

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii