Constanța Percheziții la domiciliul unui bărbat arestat deja pentru furt calificat. Au fost recuperate bunuri în valoare de 11.000 lei
Constanța: Percheziții la domiciliul unui bărbat arestat deja pentru furt calificat. Au fost recuperate bunuri
09 Dec, 2021 16:00
ZIUA de Constanta
1308
Marime text
Polițiștii din cadrul IPJ Constanța au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 24 de ani, aflat deja în arest preventiv pentru furt calificat.
În urma cercetărilor efecutate la data de 7 decembrie, polițiștii au ridicat, din locuința acestuia, 8 chei mixte, 11 bidoane cu antigel, 67 de litri de ulei sintetic, 33 de kilograme de vaselină și o trusă cu clești pentru siguranțe.
Prejudiciul a fost evaluat la aproximativ 11.000 de lei.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Oficial de la IPJ Constanța
La data de 7 decembrie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat aflat deja în arest preventiv, fiind reținut de polițiști la data de 3 decembrie a.c., într-o faptă de furt calificat.
Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, de către un bărbat, de 24 de ani, arestat preventiv, la data de 5 decembrie a.c., în această cauză, a reieșit că acesta este autor și al unei infracțiuni de tâlhărie calificată.
În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit faptul că, în luna mai a anului 2021, cel în cauză ar fi sustras mai mulți litri de motorină, antigel, vaselină, ulei și chei fixe, de pe o navă sub pavilion Germania, ce se afla în marș pe fluviul Dunărea.
La data de 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul B.J.P.T. Constanța au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului, din județul Constanța, fiind identificate și ridicate, 8 chei mixte, 11 bidoane cu antigel, 67 de litri de ulei sintetic, 33 de kilograme de vaselină și o trusă cu clești pentru siguranțe.
Valoarea totală a bunurilor ridicate, în vederea continuării cercetărilor, este de aproximativ 11.000 de lei.
Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale și destructurarea unei rețele specializată în comiterea faptelor de natură penală prin acest mod de operare.
Bărbatul în cauză se află în stare de arest, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii