Constanța Razie de amploare în Satul de Vacanță! Au fost aplicate mai multe amenzi
Constanța: Razie de amploare în Satul de Vacanță! Au fost aplicate mai multe amenzi


Potrivit IPJ Constanța, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, a fost ridicată, în vederea confiscării, suma de aproximativ 800 de lei.
Citește și:„De asemenea, specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 95.000 de lei, în baza H.G. 984/2005, precum și măsura complementară a sechestrului sanitar-veterinar pe 24 de kilograme de carne, al cărei termen de valabilitate ar fi fost expirat.
În plus, față de unul dintre agenții economici a fost aplicată măsura complementară a interzicerii desfășurării activității, pentru spații neautorizate sanitar-veterinar“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
UPDATE. Știri ConstanțaScandal de amploare în timpul unui control al comisarilor OPC în Satul de Vacanță! Mai mulți operatori economici, verificați (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp