Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:30 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Tânăr de 20 de ani prins în flagrant în timp ce vindea ilegal articole pirotehnice (GALERIE FOTO)

ro

06 Dec, 2023 13:50 1286 Marime text
Foto: IPJ ConstanțaLa data de 5 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 20 de ani, care ar fi comercializat, fără autorizație, articole pirotehnice din categoria celor nedestinate publicului.
 
Potrivit IPJ Constanța, la domiciliul acestuia au fost identificate articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F 3 și F4, de diferite mărci, în greutate de aproximativ 20 de kilograme.
 

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu este autorizat să desfășoare activități cu articole pirotehnice.
 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializare de articole pirotehnice destinate a fi utilizate numai de către pirotehnicieni, prevăzute de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive“ - au mai precizta reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 

Percheziții într-un dosar penal privind operațiuni ilegale cu articole pirotehnice! Ce au găsit polițiștii în locuința suspectului
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii