Constantean urmarit de italieni
Constantean urmarit de italieni
17 Jan, 2009 00:33
ZIUA de Constanta
1300
Marime text
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut un
tânăr în vârstă de 23 de ani, din Constanţa, pe numele căruia autorităţile din
Italia au emis un mandat european de arestare încă din data de 18 noiembrie
2008. Andrei Merişan este acuzat de comiterea infracţiunii de criminalitate
informatică. Anchetatorii din localitatea Pescaria, Italia, au stabilit că
tânărul făcea parte dintr-o reţea de falsificatori de carduri. Andrei Merişan
era un fel de coordonator. Altfel spus, stătea în faţa calculatorului,
monitoriza acţiunile şi îi dirija pe ceilalţi membri ai reţelei. Se ocupa însă
şi de montarea pe bancomate a aparatelor care copiau codul pin şi celelalte
date de identificare ale cardurilor. Apoi se proceda la clonarea acestora.
Autorităţile din Italia au descoperit reţeaua de falsificatori de carduri în
luna septembrie 2007. Ieri, Andrei Merişan a fost prezentat Curţii de Apel
Constanţa, care a dispus arestarea sa pentru 30 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii