Constănțeanca Simona Halep, pe locul doi în topul ultimului deceniu. O surclasează pe Maria Sharapova
Constănțeanca Simona Halep, pe locul doi în topul ultimului deceniu. O surclasează pe Maria SharapovaCei de la Tennis Channel au clasat-o pe campioana de la Wimbledon pe locul 2 în ierarhia ultimului deceniu.
Românca ajunsă la 28 de ani este depășită doar de marea Serena Williams, dar o surclasează pe rusoaica Maria Sharapova, care prinde abia poziția a zecea. Podiumul este completat de Angelique Kerber.
"Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018 (a încheiat în Top 5 şi în cei trei ani anteriori), românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA.
Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi Wmbledon, valindându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice", notează sursa citată.
Simona Halep, pe locul 2 în clasamentul deceniului. Cum arată Top 10
1. Serena Williams
2. Simona Halep
3. Angelique Kerber
4. Petra Kvitova
5. Victoria Azarenka
6. Caroline Wozniacki
7. Li Na
8. Kim Clijsters
9. Naomi Osaka
10. Maria Sharapova
Cele mai mari performanțe ale Simonei Halep sunt cele două turnee de Grand Slam câștigate, Roland Garros (2018) și Wimbledon 2019. De asemenea, ea a mai disputat trei finale majore, două la Openul francez și una la Australian Open.
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp