Constantenii prinsi cu 1,2 kg hasis au fost eliberati

13 Apr, 2009 02:50
ZIUA de Constanta
836
Marime text

Cei doi indivizi prinşi cu 1,2 kg de haşiş au fost puşi în libertate de
judecătorii Curţii de Apel. Orlando Chipoancă şi Marian Serghi Hariuc au fost
eliberaţi din cauza unui viciu de procedură, întrucât avocaţii din oficiu care
i-au asistat pe cei doi nu au avut delegaţii de asistenţă.
Deşi procurorii DIICOT au solicitat Baroului Constanţa, încă din vinerea în care suspecţii au fost prinşi, asigurarea asistenţei juridice, iar avocaţii s-au prezentat când au fost chemaţi, delegaţiile au fost eliberate abia după trei zile, în lunea următoare, dat fiind că în timpul week-end-ului baroul este închis. Chipoancă şi Hariuc au fost prinşi în flagrant în timp ce transportau 1,208 kg de haşiş într-un autoturism înmatriculat în Germania. Cei doi fuseseră urmăriţi pe tot teritoriul României şi au fost reţinuţi la intrarea în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, narcoticele urmau să fie introduse pe piaţa constănţeană de droguri, valoarea aproximativă a acestora fiind de 12.000 de euro. Orlando Chipoancă şi Marian Serghi Hariuc au fost prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru introducerea în ţară şi traficul drogurilor de risc. Tribunalul a admis propunerea procurorilor, însă, după o săptămână de la prinderea celor doi, Curtea de Apel i-a pus în libertate, din cauza unui viciu de procedură.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii