Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 12 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Constatări și amenzi

ro

12 Oct, 2024 18:39 160 Marime text
Sursa foto: IPJ Constanța





Ieri, 11 octombrie 2024, polițiștii din cadrul IPJ Constanța au efectuat o serie de acțiuni de control și verificări în municipiul Constanța


Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune de verificare a operațiunilor cu deșeuri.
 
În urma neregulilor constatate, două societăți comerciale din municipiul Constanța au fost sancționate contravențional cu suma totală de 25.000 de lei, potrivit IPJ Constanța.
 
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona unităților de învățământ.
 
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.
 
Totodată, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere.
 
 
Citește și
IPJ ConstanțaUn cadou neașteptat pentru Robert, băiețelul care vrea să devină polițist (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii