Copil de 13 ani, din Mangalia, în comă. S-a bătut cu un copil de 15 ani. Totul de la o ceartă pe Facebook

02 Feb, 2020 07:19
ZIUA de Constanta
6647
Marime text
Ieri, în jurul orei 13.35, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu ar fi avut loc o altercație în urma căreia o persoană este inconștientă.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre doi minori de 13, respectiv 15 ani.
Din primele cercetări s-a stabilit faptul că evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict pe o rețea de socializare, din ziua precedentă, iar ieri, cele două persoane s-au întâlnit întâmplător, iar minorul de 15 ani l-a lovit pe cel de 13 ani cu pumnul, în zona feței.
În urma incidentului, victima a fost transportată la spital în stare comatoasă.
Polițiștii constănțeni continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Minorul în vârstă de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propuneri legale.
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii