Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:32 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copilă fără identitate Cercetaţi pentru proxenetism, duşi la arestare

ro

11 Aug, 2012 02:56 1315 Marime text
Marian C., de 32 ani, şi Daniel T., de 18 ani, ambii din municipiul Constanţa, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism, lipsire de liberate şi loviri sau alte violenţe, în formă continuată, au fost duşi aseară la arestare.

Cei doi s-au aflat în faţa judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanţa, însă până la închiderea ediţiei magistraţii nu ajunseseră la o decizie în ceea ce priveşte posibila arestare a celor mai sus precizaţi. Amintim că, la data de 9 august, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul SIPI, DOS, SIAS şi IJJ Constanţa, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au organizat şi executat o acţiune pe linie de prostituţie - proxenetism pe raza judeţului Constanţa. În timpul acţiunii au fost depistate în flagrant Nicoleta B., de 26 ani, din municipiul Constanţa, Mihaela F., de 20 ani, şi Elena P., de 22 ani, ambele din municipiul Bucureşti, suspectate că practicau prostituţia în folosul lui Marian C., de 32 ani, din Constanţa. În cadrul acţiunii s-au efectuat şi trei percheziţii domiciliare în cursul cărora a fost depistat şi Daniel T., de 18 ani, din municipiul Constanţa, suspectat cu privire la faptul că a exploatat-o sexual, împreună cu Marian C., pe minora G.L., în perioada mai - iulie. Cu ocazia acţiunii, a mai fost depistată şi o altă fată, fără acte de înregistrare, suspectată că practica prostituţia în folosul lui Marian C.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii