Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:16 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Corupţia şi şpaga pe înţelesul tuturor" Cum ar trebui să reacţioneze funcţionarii publici când primesc mită

ro

18 Oct, 2011 01:00 1782 Marime text
mita-bani01.jpgIdeea de corupţie în rândul funcţionarilor publici este deja adânc înrădăcinată în minţile românilor în general, şi ale constănţenilor, în particular. Cu informări aproape săptămânale trimise de procurorii constănţeni despre poliţişti prinşi de ofiţerii Anticorupţie cu mâna pe plicul cu şpagă sau despre indivizi duşi cu „ploconul" la organul de poliţie, constănţenii au ajuns să creadă că, în oraşul şi-n judeţul lor, sistemul MAI a fost practic sufocat de corupţie. Şi totuşi, lucrurile nu sunt întotdeauna chiar atât de negre, iar în Constanţa există şi poliţişti cinstiţi, la fel cum există şi cetăţeni oneşti. Pentru a face diferenţa între cele două categorii, ZIUA de Constanţa demarează, începând cu această ediţie, campania „Corupţia şi şpaga pe înţelesul tuturor", prin intermediul căreia vom prezenta detalii şi elemente importante în depistarea comportamentului funcţionarilor publici obişnuiţi „să primească". De asemenea, vom prezenta şi modul în care trebuie să reacţioneze un funcţionar la corupţie.

Conform celor stabilite de specialişti, „proba integrităţii trebuie să constituie un factor important în promovarea personalului, iar aprecierea acestui factor nu trebuie să se bazeze doar pe măsura în care individul şi-a păstrat reputaţia nepătată, ci şi pe faptul că a protejat, în mod activ integritatea unităţii / structurii prin iniţierea unor acţiuni împotriva celor care au oferit mită şi a funcţionarilor care au acceptat-o". Prin intermediul unui ghid special conceput, funcţionarilor li se atrage atenţia că nu au voie să primească ori să accepte promisiunea unor sume de bani sau bunuri pentru a îndeplini un act ce intră în atribuţiile lor de serviciu, pentru a întârzia îndeplinirea unui act ori pentru a îndeplini un act contrar. „De foarte multe ori cetăţenii sunt dispuşi să ofere sume de bani pentru a le fi rezolvate anumite cereri, pentru a fi serviţi cu întâietate ori pentru a nu le fi aplicate diverse sancţiuni. În această situaţie, orice funcţionar trebuie să refuze ferm oferta făcută şi să explice celui care a făcut-o că acest lucru este ilegal. Funcţionarul nu trebuie să primească nimic în schimbul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, chiar dacă a aplicat în mod corect legea. Mulţi cetăţeni obişnuiesc să ofere diverse atenţii, cadouri sau servicii funcţionarilor numai pentru a întreţine o bună relaţie cu acesta. Acceptarea acestora de către funcţionar îl poate pune pe acesta într-o situaţie neplăcută în momentul când va trebui să aplice o sancţiune ori să refuze oferirea unui serviciu respectivului cetăţean", conform ghidului anticorupţiei. Conform aceleiaşi surse, este interzisă primirea de sume de bani sau bunuri, chiar dacă acestea vor fi folosite în interesul serviciului.

Comportamentul unui funcţionar atunci când i se oferă mită?

mita-dga.jpgCe trebuie să facă un funcţionar atunci când o persoană îi oferă o sumă de bani, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle de serviciu, a le îndeplini în mod defectuos ori pur şi simplu pentru a-şi îndeplini activităţile la care este obligat? Precum  întrebarea, răspunsul îl află tot din ghidul destinat anticorupţiei. „În primul rând trebuie să cunoaştem faptul că funcţionarul nu trebuie să accepte banii sau bunurile, în scopul de a le utiliza ca probă pentru fapta de dare de mită săvârşită de către cetăţean. Obligaţia lui este aceea de a refuza. Refuzul trebuie să fie explicit şi ferm, pentru a nu da posibilitatea cetăţeanului să interpreteze refuzul ca pe o negociere. Orice exprimare sau gest ambiguu poate fi un indiciu pentru cetăţean că funcţionarul este dispus să accepte sau că doreşte o ofertă mai bună.

Un funcţionar în timpul exercitării atribuţiilor sale de serviciu trebuie să aibă un comportament corect şi integru, şi nu să încerce să constate infracţiuni de corupţie săvârşite de către cetăţenii cu care intră în contact. Atitudinea preventivă este cea care trebuie să primeze în comportamentul acestuia", conform ghidului.

Când nu există posibilitatea refuzului

În cazul în care situaţia este de aşa natură încât nu există posibilitatea refuzului, „funcţionarul nu trebuie în niciun caz să îşi însuşească banii sau bunurile", se mai arată în informarea Anticorupţiei. Acesta trebuie să manipuleze cât mai puţin obiectele şi să comunice şefului său în cel mai scurt timp cele întâmplate. (...) De reţinut faptul că în situaţia în care un cetăţean a încercat să ofere mită unui funcţionar, solicitarea acestuia trebuie să beneficieze în continuare de aceeaşi atenţie ca oricare alta, fiind soluţionată conform prevederilor legale. Comportamentul acestuia nu trebuie să dea dreptul funcţionarului de a-l trata discriminatoriu ori de a nu-i rezolva solicitarea. Dacă suma de bani sau cadoul sunt oferite sau promise de un intermediar, funcţionarul se face vinovat de aceeaşi infracţiune de luare de mită, ca şi în cazul în care oferta sau promisiunea sunt făcute, în mod direct, de către persoana interesată", au mai arătat cunoscătorii într-ale mitei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii