Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corveta romaneasca participanta la o noua misiune Blackseafor

ro

31 Jul, 2006 00:00 1337 Marime text

Vasul va participa timp de o luna, in Marea Neagra la exercitii de lupta antiaeriana, exercitii de cautare si salvare, lupta impotriva minelor * La exercitiu vor mai participa nave din Bulgaria, Rusia, Georgia, Turcia si Ucraina

Corveta "Contraamiral Eustatiu Sebastian", cu 103 marinari la bord, a plecat ieri dupa-amiaza, din Portul Militar Mangalia, in misiunea de lupta ce se va desfasura timp de aproape o luna in Marea Neagra, instruire la care vor participa fortele Grupului de Cooperare Navala "Blackseafor". La misiune vor mai participa nave din Bulgaria, Rusia, Georgia, Turcia si Ucraina, state care alaturi de Romania fac parte din gruparea "Blackseafor". Pe durata instruirii in comun navele vor executa exercitii de lupta antiaeriana si impotriva navelor de suprafata, manevre si evolutii conform procedurilor NATO, exercitii de comunicatii, de cautare si salvare pe mare, de lupta impotriva minelor, pentru mentinerea vitalitatii navelor si de control a unei nave suspecte in cadrul activarii "Blackseafor", navele participante vor face escale in porturile Novorossiysk - Rusia, Sevastopol - Ucraina si Batumi - Georgia. Pe data de 5 august, in portul Novorossiysk se va desfasura ceremonialul militar de predare-primire a comenzii "Blackseafor" intre Romania si Rusia, tara care va prelua pentru un an comanda tactica a grupului de cooperare navala din Marea Neagra. Scopul "Blackseafor" este de a contribui la intarirea bunelor relatii si increderii intre statele riverane Marii Negre, la cresterea stabilitatii si la consolidarea pacii in regiune, precum si la imbunatatirea inter-operabilitatii intre fortele navale participante. Prima activare a Gruparii Navale "Blackseafor" a avut loc in anul 2001. Anual, comanda gruparii este preluata succesiv de fiecare tara participanta, in ordine alfabetica. Pe parcursul unui mandat, navele viziteaza cate un port din fiecare tara riverana Marii Negre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii