Coşmar pentru sute de turişti care voiau să ajungă pe litoral. Printre ei şi copii. Au ocolit 800 de kilometri

25 Jun, 2019 08:16
ZIUA de Constanta
4134
Marime text
Două garnituri au plecat din vestul ţării, seara trecută, spre Mangalia şi au ajuns la destinaţie după o zi şi jumătate de întârziere.
Primul la ora 17.30, din Timişoara, al doilea la 19.30, din Arad.
La Drobeta Turnu Severin, pasagerii ambelor trenuri au fost anunţaţi că vor face un ocol de câteva sute de kilometri, pentru că o viitură a rupt calea ferată.
Din cauza unor probleme pe calea ferată, trenurile, în care se află şi zeci de copii care merg în tabără la mare, au fost nevoite să ocolească sute de kilometri.
În staţiile în care au oprit şi zeci de minute, oamenii au comandat pizza. Încă nu ştiu când vor ajunge la destinaţie.
În trenul aflat pe drumuri de 24 de ore se află şi 40 de elevi, care merg în tabără la mare. Obosiţi dar cu zâmbetul pe buze, copiii aşteaptă pe culoare ca trenul să ajungă la destinaţie.
De la Drobeta Turnu Severin, trenul a mers spre Lugoj, pentru ca, mai apoi, traseul să coboare spre Craiova. În total, un ocol de 800 de kilometri pe un drum plin de restricţii de circulaţie şi cu opriri de zeci de minute în diferite gări.
Un pasager chiar şi-a serbat ziua de naştere în tren. Plănuia să petreacă la mare, cu prietenii. A făcut-o în schimb cu vecinii de cuşetă.
Sursa foto: Observator antena1

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii