Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:00 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criminalul caporalului a impuscat patru ani de detentie

ro

08 Mar, 2005 00:00 1331 Marime text

Militarul care si-a impuscat mortal un coleg de munca la depozitul de armament din Ovidiu al Unitatii de Marina Militara 02154 a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti la patru ani de inchisoare *

Tomita Alexandrache plateste astfel pentru ca a indreptat din gluma un pistol Carpati spre tampla lui Rasid Ialcin si l-a impuscat mortal, nestiind ca arma era incarcata si nu avea piedica trasa * Pistolul fusese lasat dintr-o inconstienta criminala pe o masa de catre comandantul garzii #Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 4 ani de inchisoare pe Tomita Alexandrache, autorul glumei criminale din primavara anului trecut, careia i-a cazut victima caporalul Rasid Ialcin de la unitatea de marina militara din orasul Ovidiu. Tribunalul s-a pronuntat astfel pe fond fata de acuzatia de ucidere din culpa formulata de procurorii de la Parchetul Militar Constanta care functioneaza pe langa TMB. Nefiind definitiva si irevocabila, sentinta poate fi atacata de inculpat sau de catre procurorii militari constanteni. Antecedentele acestui caz halucinant se regasesc in dimineata zilei de 23 mai 2004, cand Alexandrache si-a ucis cel mai bun camarad, dintr-o gluma stupida. In jurul orei 7.25, militarul angajat pe baza de contract Tomita Alexandrache (23 de ani) se afla in incinta depozitului de armament din Ovidiu al Unitatii Militare de Marina 02154. Acesta s-a intalnit cu Rasid Ialcin (31 de ani), caporal angajat pe baza de contract, care se pregatea sa iasa din serviciul de paza. Pret de cateva minute, cei doi au purtat o discutie amicala, dupa care Alexandrache, vrand sa faca o gluma, a luat un pistol tip Carpati, care se afla pe masa. Arma fusese lasata acolo de comandantul garzii, fapt care contravine flagrant legislatiei si regulamentelor militare. Nestiind ca pistolul avea piedica ridicata si era incarcata, Alexandrache a indreptat-o spre capul colegului, amenintandu-l in gluma. El a apasat pe tragaci, iar glontul l-a lovit pe Rasid drept in tampla. Tanarul a murit pe loc, sub privirile ingrozite ale colegilor sai si ale lui Alexandrache, care nu intelegea ce se intampla. Imediat, la fata locului au sosit reprezentantii conducerii unitatii si procurori militari care au declansat o ancheta pentru a stabili cu exactitate imprejurarile exacte in care s-a produs evenimentul. Aflat in stare de soc, ucigasul a fost inchis intr-o camera de arest din unitate. Fapta comisa a dat peste cap intreaga activitate a unitatii, toti militarii aflati la acea ora in timpul serviciului fiind oripilati de ceea ce se intamplase. Ucigasul si victima glumei sale macabre erau doi militari model, care obtinusera calificative excelente din partea sefilor lor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii