Cum a afectat tornada din 30 aprilie 13 familii din judeţul Călăraşi. Cât a dat Guvernul. Câte case au fost distruse într-o zonă foarte strânsă
Cum a afectat tornada din 30 aprilie 13 familii din judeţul Călăraşi. Cât a dat Guvernul. Câte case au fost
10 May, 2019 04:16
ZIUA de Constanta
2454
Marime text
În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 362 de ieri, 9 aprilie, a fost publicată Hotărârea de Guvern numărul 270 prin care au fost acordate „ajutoare de urgenţă în valoare totală de 28.500 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie, pentru sprijinirea unui număr de 13 familii, aflate în situaţii de necesitate cauzate de fenomenul meteorologic sever produs în data de 30 aprilie 2019 în judeţul Călăraşi”.
Conforma actului normativ la care facem referire au fost acordate sume între 1.500 lei şi 30.000 de lei astfel: şapte familii au primit câte 1.500 de lei şi şase câte 3.000 de lei.
Toate sunt din două localităţi: satul Tudor Vladimirescu, comuna Perişoru-patru, şi satul Constantin Brâncoveanu, comuna Dragalina-nouă.
Din prima localitate imobilele sunt cuprinse în zona a patru străzi, respectiv Tudor Vladimirescu-Ştefan Cel Mare-IC Brătianu-Mihai Eminescu, din Tudor Vladimirescu-Perişoru şi Sulfinei-Castanilor, Iederei-Corcoduşului, din Constantin Brâncoveanu-comuna Perişoru.
Zilele trecute, angajații Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu autoritățile locale, au desfășurat misiuni de evaluare a pagubelor produse în localitățile din comuna Dragalina, județul Călărași, în data de 30.04.2019, conform unui comunicat de presă al ministerului.
Evaluarea s-a efectuat sub coordonarea Instituției Prefectului din respectivul județ.
Astfel, au fost identificate 18 locuințe și anexe gospodărești ale căror acoperișuri au fost avariate în proporții de la 30% pana la 100%.
Potrivit MAI, din informațiile rezultate în urma verificărilor, doar două dintre gospodăriile afectate au asigurare valabilă.
În aceste condiții, în urma raportului de evaluare, au fost identificate și dispuse măsurile legale necesare pentru despăgubirea persoanelor afectate și refacerea proprietăților care au fost avariate.
Astfel, prin grija autorității publice locale, s-a demarat procedura de acordare de ajutoare, constând în țiglă și tablă pentru acoperișurile afectate.
„Precizăm că efectivele MAI au desfășurat ieri, în județul Călărași, misiuni pentru îndepărtarea unor elemente de construcție care puteau fi luate de vânt și pentru ridicarea copacilor căzuți pe carosabil” - au mai transmis reprezentanții MAI.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii