Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Dacă te-ai întors tu după 40 minute, sigur s-a întâmplat asta cu un motiv!“ Adrian Constandache are nevoie de sânge

ro

20 Oct, 2015 00:00 4605 Marime text


Instructorul de paraşutism Adrian Constandache este în viaţă! După accidentul de paraşutism produs duminică, instructorul a fost resuscitat timp de 40 de minute. Reprezentanţii Spitalului Floreasca au anunţat că informaţiile care au fost comunicate de către surse din Poliţie presei, privind decesul instructorului de paraşutism Adrian Constandache, sunt eronate şi au fost transmise fără a avea şi confirmarea unităţii sanitare. Pacientul este în continuare la Terapie Intensivă.
 
Familia lui Adrian Constandache şi apropiaţi ai acestuia solicită sânge celor care pot să doneze, pentru a contribui la salvarea acestuia. Constănţenii care doresc să îl ajute pot merge la Centrul de Transfuzii din Constanţa.
 
Tragicul eveniment a avut loc duminică dimineaţă, după ce instructorul Adrian Constandache a sărit în tandem cu Andreea Nica, în vârstă de 27 de ani, jucătoare la clubul de handbal Unirea Slobozia, iar la scurt timp a făcut un salt şi Dan Floroiu. Acesta din urmă ar fi avut probleme cu paraşuta, s-a apropiat de paraşuta celorlalţi doi săritori şi, în urma impactului, s-ar fi încurcat şi ar fi căzut de la aproximativ 70 de metri înălţime.
 
Dan Floroiu a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat la locul accidentului. Andreea Nica a fost dusă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a decedat câteva ore mai târziu, duminică după-amiază. Instructorul de paraşutism Adrian Constandache, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, a fost dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca, fiind internat la secţia de Terapie Intensivă.

„Adrian Constandache este în viaţă şi are nevoie de ajutorul nostru!“

Sute de mesaje de încurajare continuă să apară pe pagina de Facebook a instructorului de paraşutism Adrian Constandache. ZIUA de Constanţa vă prezintă câteva dintre acestea. Precizăm că ortografia şi punctuaţia aparţin celor care au postat.
„Hai, Adi, hai! Daca te-ai întors tu după 40 de minute... sigur s-a întâmplat asta cu un motiv! Şi apoi, trebuie să-ţi vezi copiii crescând!“
„Viaţa e un salt cu parașuta! Costa intre 650 Ron și 850 Ron! De ce să faci asta?... E o întrebare... De cele mai multe ori nu punem un preţ pentru viaţă! Atunci când simţi ca vrei altceva sau că trebuie să-ţi depășești limitele, să scapi de frici, să te înalţi când ești doborât... să te descoperi și altfel... par puţine motive, dar importante pentru cei care aleg sa zboare! Astăzi putem sa facem ceva pentru Adrian Constandache! Donează sânge pentru acest minunat om!“
„Cine vrea sa îl ajute pe paraşutistul Adrian Constandache, internat la Spitalul Floreasca, poate dona sânge la orice centru de transfuzii - recoltare. Trebuie doar sa precizaţi numele lui şi al spitalului.“
„Adi, suntem alături de tine... şi mulţi!!!“

„Să mergem cât mai mulţi la Spitalul Floreasca! Adrian Constandache are nevoie de ajutorul nostru! Să donam sânge pentru el, indiferent de grupă. Să nu rămâneţi indiferenţi!!!“
„Adrian Constandache este în viaţă si are nevoie de ajutorul nostru! Doamne, ce OM! Mergeţi şi donaţi sânge pentru el la Spitalul Floreasca! Nu contează ce grupă!“
„Îmi pare foarte rău să aud asta! Condoleanţe familiilor paraşutiştilor decedaţi şi însănătoşire grabnică lui Adrian!“
„Luptă, Adi! Noi nu ne-am văzut de mulţi ani, dar tare mi-ar plăcea să se întâmple!!! Dumnezeu să te ajute sa-ti revii!!!“
„Lupta, Adi. Mi-ai promis că mai sărim o dată vara viitoare“.
„Bine ai revenit, Adrian Constandache, după 40 de minute... Medicii l-au readus la viaţă.“
„Adrian Constandache, eşti un om minunat, ai inspirat mii de oameni prin forţa si echilibrul tău, prin pasiunea cu care trăieşti. Continuă să faci asta şi acum! Suntem cu sufletul lângă tine.“
„Iţi ţin pumnii şi iţi doresc multă sănătate. Fă-te bine. Abia aştept să sărim din nou!“
„Dumnezeu să-ţi dea puterea de care ai nevoie! Toţi ne gândim la tine şi ne rugăm pentru însănătoşirea ta cât mai grabnică!“

„Dragă Adrian Constandache, îngerii au aripi deja, ei ştiu deja să zboare... Noi, pământenii, avem nevoie de zborurile tale... Noi avem nevoie de liniştea, curajul, bucuria ta... şi mai ales de paraşutele tale colorate şi de lansările cu ele de cât mai de sus....Adrian, alege să rămâi cu noi...Gânduri bune, de recunoştinţă, sănătate şi recuperare rapidă!“
 

Citeşte şi 
„Luptă, Adi! Luptă pentru cei ce te iubesc!“ - Paraşutist constănţean, implicat într-un grav accident. Doi colegi au decedat

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii