De ce se abţin judecătorii? O nouă repriză în „meciul" Mazăre vs. ANI
De ce se abţin judecătorii?: O nouă repriză în „meciul" Mazăre vs. ANIConcret, este vorba despre dosarul cu numărul 1731/36/2009, reînregistrat la Curtea de Apel Galaţi sub indicativul 1731/36/2009*, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de ANI împotriva sentinţei gălăţene care îi dădea dreptate lui Mazăre. De menţionat că acesta este doar unul din cele două procese intentate de edilul Constanţei Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce instituţia a anunţat că primarul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate. Într-un proces similar, Mazăre a câştigat definitiv împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, iar instanţa gălăţeană a obligat instituţia la plata unor despăgubiri de 5.000 de lei, plus cheltuielile de judecată. Şi în dosarul trimis spre judecare primarul câştigase iniţial, fiind despăgubit tot cu 5.000 de lei. Totuşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul ANI şi a trimis cauza înapoi la Curtea de Apel Galaţi, spre rejudecarea procesului.
Povestea incompatibilităţii
După cum se arăta în sentinţa Curţii de Apel Galaţi pronunţată în primul dosar şi rămasă irevocabilă, „prin Actul de constatare nr. A/1169/30 iulie 2009, întocmit de către inspectorul de integritate Anca Tomulescu, s-a constatat că reclamantul Mazăre Radu Ştefan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 5 noiembrie 2003". Litigiul dintre Mazăre şi ANI a izbucnit după ce instituţia a precizat că „starea de incompatibilitate constă în împrejurarea că în perioada de timp mai sus menţionată, numitul Radu Ştefan Mazăre a îndeplinit concomitent atât calitatea de primar al municipiului Constanţa, cât şi calitatea de administrator al SC Nisipuri SA". În urma analizării actelor de la dosarul cauzei, judecătorii gălăţeni au ajuns la concluzia că „actul de constatare (nr emis de ANI) nu a făcut decât să sacrifice în beneficiul celerităţii dreptul efectiv la apărare al reclamantului". „Pe lângă încălcarea evidentă a dreptului la informare şi la apărare, ANI a pronunţat o soluţie nefundamentată", au spus judecătorii din Galaţi, „tocmai prin graba nejustificată în care a fost rezolvat dosarul".
Disconfortul şi frustrarea lui Mazăre
„Dacă aceasta ar fi dat efectiv reclamantului posibilitatea de a se apăra, atunci nu s-ar fi ajuns la situaţia de pretinsă incompatibilitate", se arată în sentinţă. Or, în aceste condiţii „toate acestea sunt de natură a-i cauza reclamantului (nr Mazăre) disconfortul de a se şti cercetat şi verificat într-o manieră ce sugerează mai degrabă patimă şi rea credinţă decât imparţialitate şi obiectivitate. Acest sentiment de frustrare, la care s-a referit reclamantul, poate lua naştere în mod real urmare unei proceduri desfăşurate aşa cum este cea în speţă". În aceste condiţii, rămâne de văzut dacă şi noii judecători care vor analiza dosarul „Mazăre versus ANI" vor ajunge la concluzii similare, cu atât mai mult cu cât colegii lor au spus că „în toată procedura de verificare, mai exact în cele şapte zile cât a durat aceasta, în mod just a susţinut reclamantul că s-a urmărit denigrarea sa, denigrare continuată şi prin media". Procesul se va relua la Curtea de Apel Galaţi, joia viitoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp