Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:09 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De luni noaptea completăm declarația pe proprie răspundere. Cui îi este necesară și când. Ce trebuie scris. Explicația lui Arafat (document)

ro

07 Nov, 2020 00:58 4681 Marime text
  • Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a explicat aseară motivul pentru care au fost introduse restricţiile de circulaţie din timpul nopţii.
  • În secțiunea „Documente“ puteți vedea modelele de declarație pe propria răspundere și de adeverință de la angajator.
„Pentru că în intervalul acesta se mişcă foarte mult tinerii. Poate că acest lucru noi nu-l observăm, dar ei se mişcă, se vizitează, sunt întâlniri în apartamente, în case, sunt tineri care merg mai ales în timpul weekendului”, a spus Arafat.

Acesta a precizat că potrivit unei analize făcute în Spania, aceasta este una dintre modalităţile prin care s-a răspândit virusul.

„Închizând barurile, cluburile, tot, tinerii se obişnuiau să cumpere băutură şi să meargă după asta în vizită de la apartament la apartament şi cu asta au răspândit, unii dintre ei, virusul în mai multe locuri”.

Astfel, potrivit Hotărârii nr. 52 din 05.11.2020 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, la art. 4- (1) „în toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00”.
 
Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:
 
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

 
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
 
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;
 
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
 
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
 

Hotărârea va intra în vigoare după ședința de Guvern de luni și publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României.

Autoritățile au publicat modelul de declarație pe proprie răspundere pentru deplasarea pe timpul nopții și modelul adeverinței de la angajator, care vor fi necesare începând de luni pentru cei care vor trebui să iasă din casă după ora 23.00.

În secțiunea „Documente“ puteți vedea modelele de declarație pe propria răspundere și de adeverință de la angajator.

Modelul declarației pe propria răspundere pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 și modelul adeverinței de la angajator pot fi descărcate de pe site-ul stirioficiale.ro, accesând link-urile de mai jos.
  • https://stirioficiale.ro/storage/0611_Model%20Declaratie%20proprie%20Raspundere.pdf
  • https://stirioficiale.ro/storage/0611_Adeverinta%20pentru%20angajatori.pdf


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii