Decesul militarului american, intre accident si omor din culpa
Decesul militarului american, intre accident si omor din culpaDigul blestemat
Barbatul se invoise impreuna cu alti doi colegi pentru efectuarea unor scufundari * Acesta a murit exact in zona in care, in urma cu zece ani, s-au dus la fund doua nave cu aproape 60 de oameni la bord * Fiecare sport extrem are niste reguli scrise sau verbale care trebuie respectate pentru ca toti practicantii lui sa aiba un minim de siguranta a vietii si integritatii fizice * In cazul americanului, se pare ca lucrurile nu au stat intocmai * Reporterii de la ZIUA de Constanta au incercat sa afle mai multe detalii privind cauzele si imprejurarile decesului americanului, de la maiorul Anghel * Cu toate acestea, Anghel a evitat sa dea raspunsurile solicitate dovedind ca ori se ascunde ceva in spatele acestei intamplari, ori el nu este omul potrivit pentru a discuta cu reprezentantii presei
Un militar american participant la exercitiul Romex 05, de la Babadag, a murit pe 26 iulie, in Portul Constanta, in timp ce facea scufundari impreuna cu doi colegi. Comisarul sef Adrian Rapotan, adjunctul inspectorului sef al IPJ Constanta, declara la vremea respectiva ca Erik Helmuth Harland, de 43 de ani, s-a invoit impreuna cu alti colegi de la aplicatiile efectuate in poligonul Babadag pentru a efectua scufundari in Marea Neagra. Dupa ce in prealabil solicitase autoritatilor portuare permisiunea, americanul se afla pe nava "Pegas", spre capatul digului de nord al Portului Constanta, la epava navei Yux-You, unde efectua scufundari. Aici, in urma cu zece ani s-au dus la fund doua nave cu aproape 60 de oameni la bord. In ziua respectiva, in jurul orelor 11.30, dupa ce se scufundase mai mult de 20 de minute, a iesit la suprafata si a strigat de doua ori dupa ajutor. Barbatul a fost scos imediat din apa si asezat pe ambarcatiune, unde s-a incercat acordarea primului ajutor. La fata locului, s-a deplasat nava de interventie si salvare persoane "Cristal", care avea la bord si un echipaj de medici de la Serviciul de Ambulanta Constanta. Atat in timpul transportului catre Portul Constanta, cat si in dana 12, unde a ancorat nava de salvare, medicii au incercat resuscitarea militarului, insa acesta nu a mai putut fi salvat. Cadavrul lui Eric Helmuth Harland a fost transportat la morga Cimitirului Central, urmand ca legistii sa faca necropsia pentru a stabili cauza mortii acestuia. Nu exista suspiciuni privind moartea acestuia, asa ca procurorii romani nu vor declansa nici o ancheta. Cetateanul american este de la o baza militara din Germania si a sosit in Romania in 9 iulie pentru a lua parte la exercitiul bilateral din poligonul de la Babadag. Astea sunt faptele care se stiu din comunicate si declaratiile de saptamana trecuta facute de catre oficialitatile romane implicate in acest caz. In cursul zilei de sambata, militarul american a fost transportat intr-un sicriu de la aeroportul Mihail Kogalniceanu in Germania, la baza militara la care activa. De aici va fi transportat mai departe in SUA, unde va fi preluat de catre parintii si rudele sale.Accident, omor din culpa sau musamalizare
Raspunsul este in mainile autoritatilor romane care stiu bine ce s-a intamplat la fata locului. Se stie clar ca marinarul a iesit la suprafata singur si a strigat dupa ajutor. Avand in vedere ca era scufundator amator, dupa cum a declarat si maiorul Dan Anghel, purtatorul de cuvant al ROMEX 05, "militarul american avea permis de scuba-diving si nu era scufundator profesionist cum au declarat alte autoritati media", el nu trebuia sa ramana singur la adancime. In conditiile date, ghizii americanilor de la firma romaneasca care le-a inchiriat echipamentul de scufundari nu trebuiau sa ii lase nesupravegheati sub nici o forma, trebuiau sa mentina contactul vizual si tactil pe tot parcursul activitatii de agrement. Legile internationale si europene interzic ghizilor sa duca la scufundari amatori la epave sau adancimi mai mari de 10 m. Firma care a inchiriat echipamentul celor trei este Indeep din Olimp care are o vasta experienta in scufundari. Pe site-ul firmei am gasit si cateva principii dupa care se ghideaza angajatii: "siguranta - mereu vom fi promotorii lucrului bine facut, eficienta - lucram cu personal calificat, asa incat sa utilizam cat mai eficient resursele disponibile si rezultate - facem toate eforturile ca lucrurile sa se intample repede si de calitate".Maiorul Anghel se face ca ploua
Fiecare sport extrem are niste reguli scrise sau verbale care trebuie respectate pentru ca toti practicantii lui sa aiba un minim de siguranta a vietii si integritatii fizice. Trebuie ca fiecare practicant, incepator al unei astfel de activitati extreme sa isi faca un control medical pentru a fi sigur ca nu sufera de o boala care sa-i fie fatala. Ori, in cazul americanului, se pare ca lucrurile nu au stat intocmai. El nu a fost supus unui control medical, ci i s-a luat numai tensiunea inainte de a incepe scufundarile. Reporterii de la ZIUA de Constanta au incercat sa afle mai multe detalii privind cauzele si imprejurarile decesului americanului, de la maiorul Anghel. Cu toate acestea, Anghel a evitat sa dea raspunsurile solicitate, dovedind ca ori se ascunde ceva in spatele acestei intamplari, ori Anghel nu este omul potrivit pentru a discuta cu reprezentantii presei. Mai mult, in momentul in care a fost intrebat cine se ocupa de acest caz si cand va fi transportat corpul neinsufletit al soldatului american in tara natala a raspuns ironic: "Va dau un numar din Germania la care sa sunati, daca vreti neaparat sa aflati". Decesul destul de stupid al americanului si faptul ca reprezentantii ROMEX 05 s-au eschivat atunci cand ar fi trebuit sa iasa in fata si sa spuna adevarul, ridica multe semne de intrebare. Pe de alta parte, se pare ca anchetatorii romani nu au gasit vinovat pe nimeni. Ei ar fi verificat tuburile de oxigen si calitatea aerului din ele, iar concluzia a fost ca acestea corespundeau standardelor impuse. In lipsa acestora, cauzele mortii pot fi multe: experienta redusa in scufundari a militarului, apa rece de la adancimea la care a fost, spaima ca era singur, urmata de panica si apoi respiratie neregulata sau nesupravegherea lui de catre ghizi. Probabil ca toate faptele combinate au dus la finalul tragic al unui om fata de care maiorul Anghel evita in continuare sa dea raspunsuri.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp