Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie definitivă pentru cei patru indivizi suspectaţi că ar fi violat o tânără din Vaslui în Constanţa

ro

27 Feb, 2016 00:00 2657 Marime text
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus, ieri, menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de Marius Valentin TrifanGheorghe VelicuŞtefan Adrian Alexa şi Dan Alexandru Oltineanu. Decizia este definitivă.
 
Reamintim faptul că Judecătoria Constanţa a dispus, în data de 8 ianuarie, condamnarea lui Dan Alexandru Oltineanu, Valentin Marius Trifan, Ştefan Adrian Alexa şi Gheorghe Velicu, trimişi în judecată pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
 
Astfel, judecătorii constănţeni l-au condamnat pe Ştefan Adrian Alexa la opt ani de închisoare. „Constată că prezentele infracţiuni sunt săvârşite în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de zece luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1086 din 17.10.2014 a Judecătoriei Constanţa, în dosarul 35121/212/2013, definitivă, prin neapelare la data de 18.11.2014. Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de zece luni de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1086 din 17.10.2014 a Judecătoriei Constanţa în dosarul 35121/212/2013, definitivă, prin neapelare, la data de 18.11.2014, pe care o adaugă la pedeapsa rezultantă de opt ani de închisoare, stabilită prin prezenta sentinţă, în final, inculpatul Alexa Ştefan-Adrian execută pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic, de opt ani şi zece luni de închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 - C. Pen“, potrivit minutei.
 
Valentin Marius Trifan a fost condamnat la pedeapsa de şapte ani şi patru luni de închisoare, Gheorghe Velicu, la şase ani şi zece luni de închisoare, iar Dan Alexandru Oltineanu, la şase ani şi zece luni de închisoare.
 
Decizia nu este definitivă.
 
Amintim că o tânără de 22 de ani, din judeţul Vaslui, a fost zărită, pe data de 10 februarie 2015, la etajul doi al unui bloc de pe strada Suceava, din cartierul Brotăcei din municipiul Constanţa. Femeia ar fi sărit de la etajul patru, însă aterizase pe partea superioară a etajului doi. Proprietarul unui apartament situat la etajul trei ar fi văzut-o pe tânără şi ar fi ajutat-o să intre în bloc. Vecinii le-au povestit poliţiştilor că toată noaptea ar fi auzit-o pe femeie cum plângea şi se ruga de bărbat să nu o mai bată.
 
Femeia ar fi ajuns în data de 8 februarie 2015 în Constanţa, după ce a vorbit pe Facebook cu unul dintre bărbaţi, ulterior stabilind să se întâlnească. Tânăra ar fi fost sechestrată şi violată în apartamentul de pe strada Suceava de bărbatul care o chemase, dar şi de prietenii acestuia.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii