„Deliberat și țintit” Declarația G7 privind atacul asupra vasului „Mercer Street” în care a murit un marinar român
„Deliberat și țintit”: Declarația G7 privind atacul asupra vasului „Mercer Street” în care a murit
07 Aug, 2021 02:10
ZIUA de Constanta
2384
Marime text
- Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat declarația comună adoptată, în cursul zilei de 6 august 2021, de către miniștrii afacerilor externe din statele membre G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii), alături de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, cu privire la atacul asupra vasului „Mercer Street”.
Astfel, în continuarea poziționărilor ferme la nivel internațional pe acest subiect, miniștrii de externe G7 și Înaltul Reprezentant al UE au condamnat și în acest format atacul asupra navei, caracterizat în declarație drept deliberat și țintit, precum și ca o încălcare evidentă a dreptului internațional.
De asemenea, semnatarii declarației evidențiază responsabilitatea Republicii Islamice Iran în cazul atacului asupra vasului „Mercer Street”, în baza dovezilor disponibile până la acest moment.
În același timp, declarația G7 face apel la Iran să pună capăt acțiunilor ce contravin rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, alături de apelul general pentru un rol constructiv în ceea ce privește pacea și stabilitatea în regiune.
Totodată, declarația G7 reafirmă importanța libertății de navigație, în acord cu dreptul internațional, precum și determinarea semnatarilor de a depune toate eforturile pentru a proteja transportul internațional de bunuri, de care depinde economia globală.
Reamintim că un român, membru al echipajului petrolierului Mercer Street, aflat în Marea Arabiei, în largul coastelor Omanului, a fost ucis într-un atac asupra navei, alături de un altul britanic, potrivit unui comunicat al companiei israeliană Zodiac Maritime care administrează vasul, informează Reuters, citat de Agerpres.
Anterior AFP a transmis că un petrolier fără încărcătură la bord a fost atacat joi în largul coastelor Sultanatului Oman. Potrivit site-ului de operaţiuni maritime britanice UKMTO, un organism de luptă împotriva pirateriei, subordonat Royal Navy, atacul a fost semnalat joi în jurul orei 18:00 GMT.
Avem informaţii despre un atac împotriva unei nave comerciale în largul coastelor Omanului, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării, subliniind că serviciile sale din regiune investighează cazul.
Nava a plecat, în data de 21 iulie, din Dar es Salaam (Tanzania), destinația fiind Fujairah, Emiratele Arabe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii