Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:40 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deontologia presupusei şpăgi Mircea Băsescu - Bercea Mondial Dosarul Iacobescu, amânat de CSM

ro

07 Sep, 2011 00:00 2460 Marime text
Bercea_-_Eugen_Iacobescu_sursa_foto_www.gazetanoua.ro.jpgCazul magistratului de la care au pornit discuţiile legate de presupusa şpagă pe care Mircea Băsescu i-ar fi cerut-o renumitului Bercea Mondial, cumătrul său, va fi tranşat la sfârşitul lunii, după ce procurorul acuzat de nerespectarea confidenţialităţii a cerut un răgaz pentru a-şi pregăti apărarea.

Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să amâne pentru data de 28 septembrie discuţiile asupra acţiunii disciplinare formulate de inspectorii judiciari, prin Comisia de Disciplină, faţă de Eugen Iacobescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Dosarul lui Iacobescu are numărul 4/P/2011 şi s-a aflat în dimineaţa zilei de ieri pe masa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM. Oficial, Iacobescu este acuzat de comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 literele d) şi h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cele două abateri care i s-au imputat magistratului Iacobescu în urma inspecţiei judiciare constau de fapt în nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor cu caracter secret şi respectiv exercitarea funcţiei din gravă neglijenţă. Cu alte cuvinte, magistratul oltean ar fi dezvăluit date secrete din dosarele pe care le instrumenta. Mai exact, scandalul în care este implicat procurorul Eugen Iacobescu a fost declanşat de o afirmaţie a sa, preluată ulterior atât de presa scrisă, cât şi de cea din audio-vizual. Afirmaţia care i-a adus belele magistratului Iacobescu şi pentru care acesta riscă în prezent chiar excluderea din magistratură se referea la faptul că renumitul personaj dubios Sandu Anghel, pe numele „de stradă" Bercea Mondial, i-ar fi dat lui Mircea Băsescu o sumă de bani cu titlul de mită. Magistratul le-ar fi declarat jurnaliştilor de la Adevărul de Seară Slatina că „avem informaţii că Mircea Băsescu ar fi primit de la Bercea 300.000 de euro într-un proces şi că urma ca Bercea să-i mai dea alte 400.000 de euro. Dar, să vedem!". Mai mult, potrivit Evenimentul Zilei, procurorul ar fi cercetat şi pentru faptul că a dezvăluit că în dosarul instrumentat se efectuau interceptări telefonice de către specialiştii Serviciului Român de Informaţii, iar asta la momentul la care interceptările erau în plină desfăşurare, astfel că ancheta ar fi fost afectată de dezvăluirile sale. Acuzaţiile merg mai departe, Eugen Iacobescu dezvăluind chiar o parte din conversaţiile interceptate şi periclitând activitatea investigatorului sub acoperire care lucra în dosar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii