Depozitele de fier vechi au fost controlate de poliţişti

08 Jun, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
987
Marime text
La data de 6 iunie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în colaborare cu reprezentanţii Administraţiei Fondului de Mediu Bucureşti şi ai Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa, au desfăşurat o acţiune privind prevenirea şi combaterea activităţilor economice ilegale ce se comit cu ocazia colectării, valorificării, comercializării şi exportului de deşeuri industriale reciclabile.
Cu această ocazie, poliţiştii au verificat mai multe societăţi comerciale de pe raza localităţii Cuza Vodă care au ca obiect de activitate colectarea şi valorificarea deşeurilor de la persoane fizice şi juridice.
Din verificări a reieşit că 18 societăţi comerciale desfăşoară activităţi ilegale, încălcând prevederile art. 6 şi art. 9 alin.1 lit. f din Legea 241/2005 şi a OUG 196/2005, care au ca efect neplata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat prin neachitarea contribuţiei la fondul de mediu de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase şi sustragerea de la efectuarea verificărilor financiar-contabile prin declararea fictivă a sediului social.
În urma acţiunii desfăşurate de poliţişti, au fost înregistrate 12 dosare penale, constatându-se 20 de infracţiuni ca urmare a nerespectării prevederilor art. 6 şi art. 9 alin.1 lit. 32 f din Legea 241/2005.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii